Unionistii din Blocul Unitatii Nationale si-au anuntat lista candidatilor pentu cateva circumscriptii uninominale. In paralel, acestia spun ca ii vor sustine pe cei care au promovat valorile unioniste, indiferent de partidul pe care il reprezinta. Ion Terguta, care candideaza pe aceeasi circumscriptie cu Vlad Plahotniuc, va avea tot sprijinul BUN, chiar daca nu este unionist, spun acestia.

Ion Leascenco, la Calarasi, Anatol Ursu, la Ialoveni, interpreta Zinaida Bolboceanu la Causeni, iar Mihai Goian, la Ungheni. Acestia sunt candidatii BUN pentru patru circumscriptii uninominale, care deja si-au inregistrat grupul de initiativa si colecteaza semnaturi. Unionistii spun ca si-au ales aceste zone pentru ca acolo ar avea cele mai mari sanse de a castiga.

Pe celelalte circumscriptii vor sustine candidatii altor formatiuni care promoveaza unirea, indiferent de partidul din care fac parte. Printre ei se numara mai multi membri de pe listele blocului ACUM, cum ar fi Maria Ciobanu, care se vrea deputat la Telenesti, Petru Frunze care vrea sa candideze la Razeni si Lilian Carp la Criuleni.

Desi nu s-a declarat unionist, membrii BUN spun ca il vor sustine si pe Ion Terguta, care candideaza pe aceeasi circumscriptie cu democratul Vlad Plahotniuc.

Anatol  URSU, MEMBRUL BLOCULUI UNITATII NATIONALE: „Cei care dau luptele cele mai mari trebuie sustinuti cu orice pret, de asta pe langa lista de unionisti, domnul Ion Terguta pentru batalia cu raul cel mare, metaforic spus, va primi toata sustinerea noastra in aceasta campanie electorala.” 

Blocul Unitatii Nationale va merge in alegerile din februarie impreuna cu partidul Democratia Acasa. Reprezentantii acestuia spun ca in zilele urmatoare isi vor anunta lista nationala si vor merge la CEC pentru a se inregistra.