O urmărire în trafic a fost surprinsă în stânga Nistrului, după ce un bărbat de 48 de ani, șoferul unui ATV, aflat în stare de ebrietate, a refuzat să oprească la somațiile poliției.
Potrivit miliției transnistrene, incidentul s-a produs pe 21 aprilie. Un ATV a fost observat cum mergea pe trotuar, iar la semnalul de oprire șoferul nu s-a conformat și a încercat să fugă.
ATV-ul a fost urmărit pe străzile din localitate, în timpul căreia conducătorul auto a efectuat manevre periculoase și a ignorat repetat cerințele de a se opri.
În timpul deplasării, de sub roțile cvadriciclului au fost proiectate pietre, care au avariat un automobil de serviciu al miliției transnistrene, deteriorând parbrizul și farul.
Ulterior, bărbatul a intrat pe un câmp cu ATV-ul, unde și a fost reținut.
La volan se afla un bărbat de 48 de ani, aflat în stare de ebrietate alcoolică. Testarea a arătat o concentrație de alcool de 0,565 mg/l în aerul expirat, iar la reexaminare – 0,665 mg/l.
ATV-ul a fost ridicat, iar șoferul ar putea primi o amendă sau până la 2 ani de închisoare.Totodată, acesta va fi privat de dreptul de a conduce.

