Ajunul Sfântului Andrei s-a lăsat ca în fiecare an, cu furatul porților. O tradiție respectată mai ales la sate. S-au trezit dimineață fără porți în special gospodarii care au fete de măritat, iar unele momente s-au viralizat pe internet. Potrivit poliției, noaptea trecută au fost înregistrate peste 30 de cazuri de furt de porți.
Rețelele de socializare au fost astăzi pline cu imagini în care mai mulți tineri apar furând porți.
Unii băieți au filmat întregul proces și l-au postat pe internet, iar în alte cazuri „hoții” au fost surprinși de camerele de supraveghere din gospodării.
În unele localități, furatul porților s-a transformat într-o competiție a creativității. Iar o tânără, împreună cu mama sa, au pornit la miezul nopții prin sat în căutarea porții dispărute.
„Dați-mi poarta vă rog frumos, dragii mei. Eu vă dau recompensă 50 de lei, dar dați-mi poarta.”
Între timp, unii gospodari ingenioși și-au securizat porțile și au montat lacăte pentru a împiedica tinerii să le fure.
Potrivit poliției, noaptea trecută au fost înregistrate 32 de cazuri de furt de porți în mai multe raioane ale țării. În majoritatea cazurilor porțile au fost întoarse proprietarilor, iar pentru că e vorba de tradiție în seara Sfântului Andrei, poliția nu a aplicat amenzi.
