Vaccinurile antigripale vor ajunge in tara pe 30 noiembrie, cu o zi inainte de inceputul iernii. Ministrul Sanatatii sustine ca nu este tarziu. Pentru a incuraja oamenii sa se vaccineze, in Moldova a ajuns intr-o vizita oficiala, Printesa Danemarcii. Altetea sa Mary a spus ca autoritatile trebuie sa se concentreze mai mult pe programul de imunizari.
Astazi, Ruxanda Glavan, a anuntat ca vaccinurile antigripale vor ajunge in tara in ultima zi de toamna. Cei de la Centrul National de Sanatate Publica au declarat ca dupa vaccinare, anticorpii care apara organismul, se formeaza timp de 14 zile.
Totodata, specialistii sustin ca epidemiile de gripa, de obicei, incep in lunile ianuarie-februarie. In asa fel, vaccinurile vor reusi sa actioneze, in cazul celor care le vor primi. De la inceputul sezonului rece, un singur caz de gripa a fost inregistrat in tara noastra.
Este vorba despre un copil de 6 ani, care a fost internat la spital. Pentru a preveni imbolnavirea oamenilor, autoritatile indeamna populatia sa se vaccineze. Printesa Mary a Danemarcii, care a ajuns aseara in Moldova, a declarat ca responsabilii din sanatate trebuie sa promoveze mai mult programele de imunizari.
Printesa MARY A DANEMARCII: "Copiii mei sunt vaccinati, la fel ca si mine. Ca mama nu pun la îndoiala faptul ca vaccinarea salveaza vieti. În acest sens, sunt necesare eforturi si informarea despre beneficiile imunizarii si vaccinarii."
In Moldova, vaccinarea este acceptata de 90 la suta dintre populatie. Organizatia Mondiala a Sanatatii atentioneaza ca acest indice trebuie sa atinga 95 de procente.

