Responsabilii de la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene au anuntat, astazi, ca angajatul Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, care a fost declarat persona non-grata de catre Rusia, este Valeriu Manea. Decizie este o reactie la declararea persona non grata de catre Moldova, la 19 aprilie 2023, a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federatiei Ruse in Republica Moldova.

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat in aceasta dimineata la ministerul rus de Externe, dupa ce autoritatile de la Chisinau au expulzat un diplomat rus. Ulterior, ministerul de Externe al Rusiei a anuntat ca un angajat al ambasadei Republicii Moldova la Moscova a fost declarat persoana non-grata. Mai mult decat atat, acestia au mentionat ca autoritatile de la Moscova nu vor permite mai multor oficiali moldoveni intrarea in Federatia Rusa.

Peste cateva ore, presa rusa a a anuntat ca persoana non-grata a fost declarat consulul Republicii Moldova in Rusia. In plus, cei de la Kommersant au spus ca a fost interzisa intrarea in Federatia Rusa a ministrului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco si a deputatilor PAS, Oazu Nantoi, Olesea Stamati si Lilian Carp. Sursele din cadrul ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene ne-au confirmat ca aceste nume se regasesc pe lista persoanelor carora li se va interzice intrarea in Federatia Rusa.

Saptamana trecuta, un angajat al Ambasadei Rusiei a fost declarat persoana non-grata si a fost expulzat din Moldova. Acest fapt a fost comunicat partii ruse in dupa-amiaza zilei de 19 aprilie, cu prilejul convocarii la sediul MAEIE a ambasadorului Federatiei Ruse la Chisinau, Oleg Vasnetov. Ambasadorul Federatiei Ruse la Chisinau, Oleg Vasnetov a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene in contextul vizitei presedintelui Tatarstanului, Rustam Minnikhanov, la Chisinau.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.