Luna Mai aduce îngrijorare pentru agricultori. Valul de frig din ultimele zile a lovit culturile din mai multe regiuni ale țării, iar temperaturile negative nocturne pun în pericol recolta. Fermierii încearcă să-și salveze livezile cum pot, în timp ce meteorologii au emis un nou cod galben de îngheț, valabil și în următoarele nopți.
„La nord e îngheț foarte mare, ia uitați-vă e strașnic, nu știu dacă anul acesta mâncăm căpșune, dar e foarte, foarte mare îngheț.”
Valul de frig din ultimele zile pune în pericol recolta din mai multe regiuni ale țării. Pentru a limita pagubele, fermierii recurg la metode improvizate sau tehnologii speciale. Valeriu Matcovschi, agricultor din satul Malinovschi, raionul Rîșcani, administrează o livadă de meri de 25 de hectare. În astfel de condiții, încearcă să își protejeze pomii de îngheț cu ajutorul unui utilaj special, pe care îl utilizează din 2016.
Valeriu MATCOVSHI, AGRICULTOR: „El lucrează pe bază de propan butan, sunt butelii. El este tractat de un tractor și protejează până la 10 hectare în dependență de temperatură, de vânt, de relief. Noi ne-am protejat toți acești ani cu succes.”
Alți agricultori aprind focuri în câmp, încercând să ridice temperatura aerului din jurul culturilor.
Între timp, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a spus miercuri la ședința guvernului că pagubele încă urmează a fi calculate.
Ludmila CATLABUGA, MINSITRUL AGRICULTURII ȘI INDUSTRIEI ALIMENTARE: „În livezile unde am fost și cu fermierii cu care am discutat, afectarea nu este mare. rmează să vedem mai multe despre pagube în această săptămână, care este cea mai provocatoare, așa cum anunță colegii de la stațiile Serviciului Hdrometereologic, pentru a putea generaliza și centraliza mai multe date cu direcțiile agricole.”
Frigul poate afecta serios pomii deja infloriți. Asta înseamnă nu doar o producție mai scăzută, dar și prețuri mai mari pentru kilogramul de fructe, prețuri care vor reflecta probabil și investițiile agricultorilor pentru a-și proteja recolta. În urmă cu trei săptămâni, de exemplu, angajații unui fermier din România au aprins 4 mii de lumânări anti-îngheț într-o noapte, pentru a proteja o livadă de cireși iar costul s-a ridicat la aproximativ 40 de mii de euro.
Între timp, meteorologii din Moldova au emis astăzi un nou cod galben de îngheț pentru sudul și centrul țării, valabil în perioada 3–4 mai. În orele nocturne și ale dimineții se prevăd temperaturi de până la minus 3 grade Celsius, condiții care pot afecta în continuare culturile agricole.

