Vântul puternic de ieri a făcut victime. Un bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el într-un parc din capitală. De asemenea, copilul de 6 ani, rănit după ce un copac s-a prăbușit peste el la Grădina Zoologică, rămâne internat la Spitalul „Valentin Ignatenco”, starea sa fiind în continuare gravă.
Un bărbat de 75 de ani a murit, după ce rafalele puternice de ieri au doborât un arbore care a căzut peste el. Totul s-a întâmplat într-un parc din sectorul Rîșcani al capitalei. Victima a fost preluată în stare inconștientă de un echipaj medical și transportată la spital, însă a decedat ulterior în urma traumatismelor suferite.
Totodată, copilul de 6 ani, peste care a căzut un copac la Grădina Zoologică din Chișinău, rămâne internat la terapie intensivă.
Reprezentanții Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” au declarat pentru PRO TV că, în urma investigațiilor efectuate în această dimineață, starea acestuia este în continuare gravă.
Reprezentanții spitalului au precizat că se preconizează efectuarea consiliului medical pentru a stabili planul de tratament ulterior.
În cadrul ședinței operative de azi a Primăriei, administrația Grădinii Zoologice a dat asigurări că au fost întreprinse toate măsurile pentru limitarea accidentelor din cauza vântului și a fost deschisă o achetă internă.
Roman CREȚU, DIRECTORUL GRĂDINII ZOOLOGICE: „Deși se rup copaci și bate vântul, vizitatorii inclusiv și generează conflicte, încercând să intre chiar și abuziv pe teritoriu, argumentând că au venit de undeva de departe.”
„Ce ține de cazul nefericit, la moment se desfășoară o anchetă internă. Cu rezultatul acesteia vom veni la momentul finalizării acesteia.”
Primarul capitalei a anunțat că Primăria va revizui planul de defrișare a arborilor.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: „În mare parte erau copaci doborâți înalți, unii mai înalți decât clădirile. Copaci verzi, copaci grei, iată de ce ne vom asuma să revedem planul de programare, defrișare și intervenție, la curățarea tuturor copacilor care ar putea să reprezinte cel mai mic semn de pericol sau risc."
Din cauza rafalelor de vânt puternic de ieri, care au doborât copaci, crengi sau panouri publicitare, mai multe persoane au suferit traumatisme. Pe strada Aleea Gării o femeie a fost lovită de o creangă căzută, suferind un traumatism cranio-cerebral. Pe strada Kogîlniceanu, un copac a căzut peste un taxi, în care se aflau persoane. Un pasager a suferit traumatism cranio-cerebral și suspiciune de fracturi costale. Cele mai afectate sectoare au fost Botanica și Buiucani unde au căzut cei mai mulți copaci.
În cursul zilei de ieri au fost înregistrate 122 de solicitări de intervenție. De asemenea, au fost raportate 101 avarieri, fiind vorba în special despre crengi și copaci rupți.

