Igor Dodon ar pregati o noua frauda bancara, impreuna cu Veaceslav Platon. Este declaratia Maiei Sandu, care mai spune ca acesta ar fi eliberat din inchisoare mai multi hoti, iar acum conteaza pe sustinerea lor in campania electorala. Sunt minciuni si aberatii, spune in replica purtatoarea de cuvant a staff-ului lui Dodon.
Maia SANDU, CANDIDAT PAS: „Igor Dodon i-a dat unda verde lui Platon pentru o noua hotie bancara de proportii. Dodon pune la cale un urmator furt al miliardului. Dodon le promite protectie tuturor hotilor care il sprijina in aceasta campanie electorala.”
Lidera PAS nu a precizat, insa, de unde detine asemenea informatii si daca are dovezi. Aceasta a mai spus ca...
Maia SANDU, CANDIDATA PAS: „Igor Dodon a cerut ajutorul celor mai mari banditi, in schimb eliberandu-i de la inchisoare sau micsorandu-le termenul de condamnare. Acesti banditi umbla la libertate, merg la agentii economici si, cu pistolul la tampla oamenilor, cer bani pentru ca sa finanteze campania lui Igor Dodon.”
Sunt aberatii electorale si minciuni nerusinate, sustine purtatoarea de cuvant a staff-ului lui Igor Dodon.
Ludmila MUNTEAN, PURTATOAREA DE CUVANT A STAFF-ULUI LUI IGOR DODON: „Maia Sandu a fost la guvernare in anii cand s-a furat miliardul, alaturi de Filat, Leanca, Plahotniuc, Gaburici, Dragutanu. Ea este coparticipanta activa sau pasiva la acele faradelegi. De aceea, intrebarea „Unde-i miliardul?” trebuie sa fie adresata direct Maiei Sandu. Dansa are un trecut politic controversat, alaturi de hotii miliardului.”
Si controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, eliberat din detentie in luna iunie, a negat acuzatiile liderei PAS.
Veaceslav PLATON, OM DE AFACERI: „Eu o astfel de lasitate nu am mai vazut. Nu m-am asteptat la astfel de declaratii din partea Maiei Sandu. Am crezut ca este un om cinstit si obiectiv. Pentru mine este un mare soc faptul ca Maia Sandu, in interesele sale politice, este gata sa spuna minciuni. Acestea sunt metodele lui Vlad Plahotniuc. Ma uit la Maia Sandu si il vad pe Vlad Gheorghevici.”
Platon a dat-o in judecata pe Sandu pentru declaratiile pe care le-a facut.


