Guvernatoarea Autonomiei Gagauze, Irina Vlah, si ministrul Apararii, Victor Gaiciuc, sunt vecini intr-un bloc din sectorul Botanica al mun. Chisinau, construit cu aproximativ 15 ani in urma. Ambele locuinte au cate trei camere, o suprafata ce depaseste 100 de metri patrati si ambele au fost cumparate de parintii pensionari, apoi donate celor doi demnitari. Desi e mai mare decat al bascanei, apartamentul ministrului e de zece ori mai ieftin, potrivit declaratiei de avere a acestuia, si ar valora in jur de 3 mii de euro. Ambii demnitari au explicat pentru Moldova Curata detalii legate de imobilele pe care le-au primit prin donatie.

Publicat:01.05.2021, 11:42

In declaratia de avere publicata recent, pentru anul 2020, Irina Vlah a indicat pentru prima data faptul ca este detinatoarea unui imobil. Pana in prezent, in declaratiile ei de avere nu aparea cu drept de proprietate nici o locuinta. Apartamentul are 113 m.p. si ar valora, potrivit declaratiei, 657 875 de lei, adica in jur de 34 de mii de euro. Tot acolo demnitara detine si un garaj de 21,5 m.p., cu valoarea de 121 025 de lei, adica in jur de 6 mii de euro. Ambele imobile i-au fost donate de catre mama sa.

Blocul din Chisinau unde isi au apartamentele donate de parinti Irina Vlah si Victor Gaiciuc 

Locuinta se afla in sectorul Botanica din municipiul Chisinau, iar valoarea indicata de Irina Vlah e cea din evaluarea cadastrala – o arata fisa cadastrala a imobilului. Din document mai aflam ca apartamentul a fost cumparat in anul 2015. Blocul are cateva zeci de apartamente si a fost construit de Compania „Star Bait”, fondata si condusa de omul de afaceri Leonid Kilovaty.

Totusi, oficial, in baza de date a Agentiei Servicii Publice proprietar al apartamentului este in continuare mama Irinei Vlah. Nu exista nici o mentiune despre faptul ca apartamentul ar fi fost donat.

CITESTE MAI DEPARTE PE: Moldovacurata.md