Verisoara lui Veacesla Platon a fost trimisa in judecata, dupa ce a pus in circulatie un card fals. Pe contul acestuia fiind depozitata suma de 300 mii de dolari.

Potrivit procurorilor, cauza penala a fost pornita la 08 decembrie 2020, cand a avut loc tentativa de denigrare a imaginii publice a unui judecator din cadrul Colegiului Civil, Comercial si Contencios Administrativ a Curtii Supreme de Justitie, care a facut parte din completele de judecata ce au examinat litigii in care erau implicate companii controlate prin persoane interpuse de catre Platon Veaceslav, deciziile emise nefiind favorabile acestuia, inclusiv crearii unei perceptii de persoana corupta prin implicarea in tranzactii financiare ilicite, ceea ce ar fi dus la initierea unor investigatii, inclusiv de ordin penal.

Anterior, din aceeasi cauza, a fost disjunsa o alta cauza penala in privinta lui Veacelav Platon, pentru comiterea acelorasi fapte, care la moment se afla spre examinare la Judecatoria Chisinau, sediul Buiucani.

In urma investigatiilor, pe numele judecatorului a fost deschis un card bancar fals, cu valuta in Euro, in cadrul AO „Trasta Komercbanka”, cu sediul in Republica Letona, orasul Riga, si respectiv un cont de depozit pe care a fost depozitata suma de 300 000 Dolari SUA, care ulterior la 23 martie 2013 a fost extrasa prin intermediul POS-terminalului amplasat la ghiseul din cadrul filialei Centru a BC „Moldindconbank” SA, de catre verisoara lui Platon Veaceslav, angajata in cadrul bancii in calitate de manager operatiuni bancare, prin intermediul a 99 de operatiuni bancare a cate 3.000 USD fiecare, in suma totala de 297.000 USD.

La moment nu a fost stabilit locul aflarii invinuitei, astfel cauza penala este examinata in lipsa acesteia.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.