Taxa de 9 euro per pasager pentru modernizarea  Aeroportului International Chisinau va fi redusa in jumatate, iar de la 1 ianuarie ar putea fi anulata. Un ordin in acest sens a fost semnat de ministrul infrastructurii. Totodata, si alte taxe aeroportuare pentru companiile aeriene ar urma sa scada cu pana la 70%. Autoritatile spera ca acest lucru va face ca aeroportul nostru sa fie competitiv si vor fi atrase mai multe companii care sa opereze zboruri.

Radu MARIAN, PRESEDINTELE COMISIEI PARLAMENTARE ECONOMIE, BUGET SI FINANTE:„S-a decis ca aceasta taxa de modernizare sa fie eliminata gradual. Asadar, din 1 iulie ea se reduce in jumatate, de la 9 euro, la 4,5 euro, iar de la 1 ianuarie 2024 aceasta taxa in general nu va fi aplicata.”

Un ordin in acest sens a fost deja semnat de ministrul infrastructurii si publicat in monitorul oficial. Potrivit lui Radu Marian, vor fi reduse si alte taxe pentru companiile aeriene cu pana 70 la suta.

Radu MARIAN, PRESEDINTELE COMISIEI PARLAMENTARE ECONOMIE, BUGET SI FINANTE:„Daca ne referim la taxele totale, se reduc la vreo 16 euro, iar din 1 ianuarie taxele totale vor fi de 12 euro, comparativ cu peste 21 de euro care erau pe timpul administrarii companiei lui Sor. Si mai mult decat atat, ceea ce o sa faca administratia este sa ofere reduceri companiilor aeriene in functie de cati pasageri transporta si cate rute noi, pana la 50%.”

TAXELE AEROPORTUARE PENTRU COMPANII

In prezent – 21 euro 
1 iulie – 16 euro
1 ianuarie  - 12 euro

Seful comisiei parlamentare economie, buget si finante sustine ca aceste taxe se calculeaza per pasager si erau incluse in costul biletului. Radu Marian afirma ca odata cu aceste modificari, Aeroportul International Chisinau o sa devina competitiv.

Radu MARIAN, PRESEDINTELE COMISIEI PARLAMENTARE ECONOMIE, BUGET SI FINANTE:„Acum se incearca de a fi atrasa si o companie de handling pe aeroport. Handling ar insemna companiile care se ocupa de transportarea pasagerilor de la poarta in avion si e important sa avem companii de handling serioase pe aeroport pentru ca asta ar convinge si mai mult companiile aeriene serioase sa intre pe piata.”

Am solicitat mai multe informatii de la Ministrul Infrastructurii despre schimbarea politicii tarifare de la aeroport, dar deocamdata nu am primit un raspuns. Aeroportul International Chisinau a revenit in gestiunea statului pe 28 martie, dupa ce in 2013 a fost concesionat de Avia Invest, companie controlata de fugarul Ilan Sor. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.