Victimele celui mai mare val al deportarilor staliniste din Basarabia au fost comemorate astazi la Chisinau. Oamenii care au trait drama timpurilor de acum 73 de ani, dar si copiii acestora si-au varsat amarul amintirilor la monumentul „Trenul Durerii” din fata garii. La eveniment au venit si mai multi oficiali, in frunte cu premierul si presedintele Parlamentului.
„Mama mea in acel timp avea 11 ani, terminase clasa a 4-a. Si dupa acele zile tragice cand a mers prin vagoanele celea de vite, ea a fost angajata ca ajutor de tractorist. Va dati seama? O fetita de 11 ani sa lucreze ajutor de tractorist.”
Elena Gidilica povesteste ca mama sa, bunica si strabunica, ridicate intr-o noapte si duse in Siberia, au reusit sa se intoarca acasa dupa 7 ani, dar nu au mai gasit nimic, fiind nevoite sa-si construiasca un adapost de la inceput.
„In casa bunicii mele a fost scoala, in una a fost biblioteca, in sarai a fost fierarie. Stalin mi-a furat copilaria si nimeni nu raspunde, nu am primit absolut nimic. Nici ea nu a primit cat a fost in viata. Eu sunt copilul Siberiei de acasa.”
Mama sa a decedat fiind bolnava de o boala incurabila, toata viata fiindu-i frica pentru copii ei.
„Ea a trait cu frica enorm de mare, ca nu cumva sa ne ia si pe noi. Se bucura ca noi invatam bine, dar concomitent avea frica asta ca sa nu ne incarce in vagon si sa ne duca in Siberia de gheata.”
Lidia Bejenaru insa a simtit pe pielea ei ororile deportarilor.
„ Intr-o noapte, pe la ora 3:00, ne-a inconjurat politia. Eram numai eu cu mama si cu fratele. Au batut la usa ne-au trezit, mama a cazut jos cand i-au spus ca vor sa ne ia, dar tata nu era acasa, era in Ucraina. S-a dus sa mai vanda covoare, ce mai aveam prin casa, ca sa dam „postavka”.”
In memoria celor deportati astazi s-a tinut un minut de reculegere.
Apoi a avut loc o slujba de pomenire.
Iar cei prezenti la ceremonie, in frunte cu oficialii, reprezentanti ai guvernarii, au depus flori.
Sefa Asociatiei fostilor deportati si detinuti politici, si ea victima a acelor orori, sustine ca, de la an la an, cei care mai sunt in viata raman din ce in ce mai putini.
„In asociatia noastra la evidenta acum sunt 6800 de persoane sau mai putine cu 700 decat au fost anul trecut. Din zi in zi ramanem tot mai putini.”
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Comemoram ziua in care au fost deportati circa 36 de mii de moldoveni in Siberia, in Kazahstan si acesta a fost cel mai mare val de deportari in 1949. Este foarte important sa tinem minte despre aceste evenimente sa tragem lectiile istoriei.”
Igor GROSU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA: „Este o zi si trista, dar si cu o incarcatura emotionala deosebita. E o tragedie si foarte corect a fost spus, noi fiecare trebuie sa ne amintim de satanii nostri, pentru ca toate satele au fost afectate.”
Sergiu PRODAN, MINISTRUL CULTURII: „Aceasta istorie este despre noi, nu este despre calai. Este despre neamul nostru, cum s-a comportat el, pentru ca nu au fost doar victime, au fost si colaborationisti care au aratat cu degetul, care au ticluit liste, care au organizat.”
Noaptea din 5 spre 6 iulie 1949 a fost una dintre cele mai dramatice din istoria romanilor basarabeni, desemnand cea mai masiva deportare a familiilor din aceste tinuturi.