Victimele tragicului accident de ieri de langa aeroport, in care a fost implicata o masina a politiei, erau sot si sotie. Potrivit rudelor, barbatul era lector la Universitatea de Stat si avea trei copii. Intre timp, in spatiul public au aparut noi imagini care ar fi fost surprinse la cateva minute dupa impactul dintre motocicleta si masina politiei, dar si speculatii precum ca politia ar fi trucat imaginile cu accidentul, iar echipajul de de patrulare nu ar fi avut inclus semnalul sonor. Seful Inspectoratului General de Politie ne-a spus ca a fost deschisa o ancheta de serviciu. Va avertizam ca urmeaza detalii, care va pot afecta emotional.
Motociclistul si pasagera sa, care au murit ieri in urma tragicului accident de langa aeroport erau sot si sotie. Astazi prietenii cuplului au adus flori la locul unde s-a produs tragedia.
Totodata, mai multi motociclisti au adus un omagiu celor doua victime.
Pe retelele de socializare rudele si prietenii victimelor au venit cu mesaje de condoleante pentru familia indurerata.
Am reusit sa discutam cu unii dintre ei, astfel am aflat ca barbatul decedat era lector la facultatea de drept de la Universitatea de Stat si avea trei copii din prima casatorie.
Intre timp, in spatiul public au aparut noi imagini, care ar fi fost surprinse la scurt timp dupa tragedie.
In clipul video se vad martorii care incearca sa stinga flacarile provocate in urma impactului.
Totodata imaginile video de pe camerele de supravgehere publicate ieri de politie, in care este surprins momentul impactului dintre motocicleta si masina de patrulare au starnit mai multe controverse pe retelele de socializare. Unii internauti acuzand oamenii legii ca au trucat imaginile si ca de fapt masina politiei nu ar fi avut semnalul de avertizare sonor conectat, asa cum este aratat in materialul video.
Seful Inspectoratului General de Politie, Viorel Cernauteanu ne-a spus ca a fost deschisa o ancheta de serviciu pe marginea acestor imagini.
Viorel CERNAUTEANU, SEFUL IGP: „Este un video care a fost preluat de la colegii de la Aeroport in mod urgent atunci. Nu justific si nu am spus ca este un video absolut original. A fost un video filmat cu telefonul de pe un monitor, doar pentru a se vedea exact momentul impactului. A fost dispusa o ancheta de serviciu si la compartimentul respectiv sa vedem cum s-a filmat si cum a aparut compilarea aceasta de audio, video, dar inca o data repet este un video care a fost transmis doar pentru a arata impactul, nu era momentul de justificare.”
Tragicul accident s-a produs ieri in apropiere de Aeroport. Un motociclist si o femeie care se afla cu el in calitate de pasager au murit, dupa ce s-a ciocnit cu motoclicleta intr-o masina de politie, care ar fi fost in misiune. Agentul de circulatie, care se afla la volan, a fost retinut pentru 72 de ore.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.