Un maistru-silvic, fiul unui sef de Ocol silvic acuzat de implicare in schemele care lasa padurile tarii fara copaci, ne-a amenintat ca intr-o zi, „cineva ne va da cu un lom in cap” si ne-a intimidat, intreptandu-se cu masina spre reporterul ZdG.

Actiunile acestuia au avut loc in timp ce documentam activitatea familiei sale in domeniul afacerilor cu lemn, dupa ce, un denunt depus la organele de drept de cativa fosti si actuali padurari deconspira felul in care se fura lemnul din padurile amplasate pe teritoriul raionului Hancesti. Documentul, analizat si de ZdG, a fost semnat si trimis institutiilor statului dupa ce, in decembrie, trecut, o familie de padurari a dezvaluit public ilegalitatile comise de seful unui Ocol Silvic din Hancesti. 

In urma acelor acuzatii, a fost efectuat un control care a demonstrat ca, doar in ultimul an, in doar doua cantoane, s-au furat peste 450 de metri cubi de lemn, fiind inregistrat un prejudiciu de aproape 700 de mii de lei. 

La cinci luni si jumatate de la acele dezvaluiri, protagonistii lor au istorii diferite. Seful de Ocol acuzat este aproape de a reveni in sistem. El este reprezentat in proces de fiul presedintelui instantei care examineaza litigiul, avocatul fiind si nasul de cununie al fiicei celui pe care-l reprezinta. Cel care a deconspirat schemele insa nu poate reveni in sistem, chiar daca seful Moldsilva i-a promis asta in repetate randuri, in cadrul unor discutii private. „Eu am sa ma ocup de capul lor. O sa le sara paduchii de la toti… O sa planga, o sa sada la dubala toti. Toti au sa sada”, promitea seful Moldsilva.

Visul lui Gheorghe Buhna – sa fie padurar

Gheorghe Buhna are 23 de ani si un vis. Sa le calce pe urme strabunelului, bunelului si tatalui sau Gheorghe. Cei trei au fost padurari si au avut grija ca, in ultimii aproape 80 de ani, padurea din preajma satelor Cornesti si Boghiceni sa nu ajunga la cheremul hotilor de lemne. Gheorghita, asa cum ii spun apropiatii, a trait practic toata viata in padure, invatand de la tatal sau toate secretele meseriei de padurar.

Dupa ce a facut studii in domeniu, in octombrie, trecut, visul acestuia a prins contur. Gheorghe Buhna a fost angajat, pentru o perioada de proba de trei luni, in calitate de padurar in Cantonul nr. 14 din cadrul Ocolului Silvic Bujor al Intreprinderii pentru Silvicultura Hancesti-Silva, canton gestionat in ultimii 40 de ani de tatal sau.

Dupa mai putin de trei luni de activitate insa, Gheorghe a fost anuntat de catre Valeriu Merzancu, pe atunci sef al Ocolului Silvic Bujor, despre faptul ca nu i se va prelungi contractul de munca pentru ca, in urma unui control, ar fi fost depistati cativa copaci taiati ilegal in cantonul pe care acesta il gestiona. Atunci, Gheorghe, impreuna cu tatal sau, nu au mai putut tacea si si-au spus istoria intr-un video publicat de politicianul si activistul civic Vasile Costiuc.

„Seful iubeste sa fim tacuti, calcati in picioare, sa furam padurea si lui sa-i dam bani”

Ei l-au acuzat pe Valeriu Merzancu ca ar fi distrus padurea si au vorbit despre ilegalitatile constante comise in cadrul Ocolului Silvic Bujor, gestionat anterior de acesta. „El, seful, iubeste sa fim tacuti, calcati in picioare, sa furam padurea si lui sa-i dam bani”, spunea Gheorghe Buhna, completat de fiul sau cu acelasi nume.

M-o dat afara pe motiv ca eu am taiat padurea. Si eu as vrea sa vad unde am taiat eu? El nu poate sa-mi demonstreze… noi am vrut sa… am fost si la director, la Apostolachi Gheorghe, si la Merzancu, i-am rugat: facem comisie. Intr-adevar, daca baiatul e vinovat, eu sunt de acord, ca eu-s silvicultor vechi si eu nu iubesc sa taiem padurea aiurea. Am vrut sa facem comisie ca sa vedem la fata locului, daca baiatul e vinovat, il dam afara, dar ne uitam in toate sectoarele si vedem care-i vinovat, cine are greseli. Ei nu au fost de acord. L-o dat afara si gata. Si padurea a fost toata impartita la padurarii astia care fura padurea”, sustineau cei doi.  

Sa fii un padurar adevarat, cumsecade, sa tii la padure, in Ocolul Silvic Bujor, unde este sef Merzancu Valeriu, asta este o rusine. Asa lui i se pare. Eu, daca ma duc la adunare, trebuie sa stau intr-un colt si sa ma arate toti cu degetul ca eu nu tai si nu dau bani. Toti imi zic: – Mai ai sa tii padurea ceea, ia si o taie. Tai-o si ada bani”, acuza Gheorghe Buhna.

Denuntul depus la organele de drept: Cum se fura lemnul din padure

Dezvaluirile facute de familia Buhna au dat curaj si altor cativa fosti si actuali angajati ai Intreprinderii pentru Silvicultura Hancesti-Silva sa vorbeasca despre hotiile din padurile Moldovei. In ianuarie, curent, Gheorghe Buhna si fiul sau, impreuna cu alti 5 fosti si actuali padurari, au depus un denunt la Procuratura Generala (PG), la Centrul National Anticoruptie (CNA) si la Parlamentul R. Moldova in care au descris cum Valeriu Merzancu, seful Ocolului Silvic Bujor, a pus la cale „o schema frauduloasa” prin care este sustrasa masa lemnoasa din parcelele unde au loc taierile de copaci. 

Fostii padurari afirma ca in parcelele unde au loc taierile preconizate in baza documentelor de evidenta se indica o anumita cantitate de masa lemnoasa care a fost taiata, dar, de facto, aceasta depaseste cu cel putin 40-50% cantitatea indicata, iar in unele cazuri – chiar si cu 100%.

„Astfel, imediat cum taierile se finalizeaza, Valeriu Merzancu sau alte persoane interpuse, la indicatia acestuia, se prezinta si sustrag surplusul de lemn care nu era reflectat in documentele de stricta evidenta, fara a-l contabiliza si fara a achita mijloace banesti pentru acesta si il transporta la unitatile de prelucrare a lemnului din satele Bujor si Leuseni, pe care acesta sau membrii familiei sale le detin”, se precizeaza in denuntul analizat si de ZdG. 

„In locul nostru au fost angajate persoane loiale domnului Merzancu”

Fostii padurari dezvaluie in plangere si o alta schema folosita la furtul de padure: in documente, lemnul clasificat la categoria „busteni” este indicat ca fiind de o calitate inferioara decat in realitate, el fiind trecut la categoria „lemn de foc”. Schema este una prospera, pentru ca pretul pentru un metru cub de lemn clasificat la categoria „busteni” este de aproximativ 960 de lei, iar pretul unui metru cub de lemn de foc este de aproximativ 300 lei.

„Astfel, doar de la un metru cub de lemn procurat de Valeriu Merzancu prin interpusi bugetul de stat este prejudiciat cu 648 de lei. Anual insa acesta procura mii de metri cubi prin aceasta schema”, denunta fostii padurari, care sustin ca, desi au incercat sa demaste de mai multe ori aceste ilegalitati, nu au avut succes.

Unii dintre noi au fost demisi in mod abuziv de catre Valeriu Merzancu, iar altii am depus cerere de demisie, din motiv ca nu am vrut sa participam la actiunile ilegale comise de acesta. Prin urmare, in locul nostru au fost angajate persoane loiale domnului Merzancu, astfel incat acesta sa-si poata implementa schema in continuare in toate parcelele de padure. Mai mult decat atat, in functia de maistru este angajat si feciorul sau, iar pana in 2019 in functia de padurar a activat si fratele acestuia”, scriau fostii angajati ai Moldsilva, care cereau crearea unei comisii independente pentru a verifica toate taierile din lunca Prutului pe sectorul dintre satele Poganesti si Nemteni din perioada 2018-2020. 

In doar doua cantoane s-au furat peste 450 de metri cubi de lemn, prejudiciu fiind de 680 mii de lei

Dupa dezvaluirile familiei Buhna si denuntul in adresa organelor de drept, in sectoarele de padure gestionate de patru padurari au avut loc controale. Ele au aratat ca in cantoanele gestionate de doi padurari s-a furat ca-n codru – in valoare de 680 de mii de lei.

Un document semnat de inginerul Anatoli Iamboglo denota faptul ca in cantonul nr. 8, gestionat de padurarul Ion Hanganu, s-au taiat ilegal 284 de metri cubi de lemn de foc, impreuna cu ramuri si craci, iar in cantonul nr. 10, unde era padurar Vasile Rotaru, s-au taiat ilegal 178 de metri cubi de lemn de acelasi fel. In total, s-au furat peste 450 de metri cubi de lemn. Pentru comparatie, aceasta cantitate de lemn inseamna, de fapt, toti copacii de pe o suprafata de vreo 2 hectare. 

In urma controalelor de la Ocolul Silvic Bujor, Valeriu Merzancu a fost demis, la fel ca si padurarii Ion Hanganu si Vasile Rotaru, acestia fiind obligati, conform legii, sa restituie statului prejudiciul admis prin taierile ilegale din cantoanele pe care le gestionau.

Vasile Rotaru a mai fost o data demis, in 2017, dar a revenit in functie dupa ce a atacat ordinul de disponibilizare in instanta de judecata. Padurarul a fost reprezentat in acest proces de catre avocatul Alexandru Macar, fiul presedintelui Judecatoriei Hancesti.

In aceeasi perioada a fost verificat si cantonul care a fost gestionat, pana la finalul lunii decembrie 2020, de catre Gheorghe Buhna. Acolo insa s-au depistat doar 10 metri cubi de lemn care ar fi fost taiati ilegal. 

Promisiunea sefului Moldsilva: „Daca am vorbit… Eu nu-ti dau vorbe-n aer”

Istoria familiei Buhna ar parea una de succes. Au vorbit in public despre taierile ilegale de padure, iar seful Ocolului Silvic Bujor si doi padurari au fost demisi. Doar ca realitatea e diferita. Desi acelasi control a aratat ca in cantonul supravegheat de Gheorghe Buhna si anterior de tatal sau au fost descoperiti doar cativa copaci care ar fi fost taiati ilegal, Gheorghe Buhna nu a fost repus in functie, cu toate ca a avut promisiuni in acest sens chiar de la Dumitru Cojocaru, seful Moldsilva, care l-a telefonat de mai multe ori. 

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD