Partidul Socialistilor nu a inchis usile pentru discutiile cu blocul electoral ACUM. Marti, 19 martie, organele interne ale PSRM se vor aduna din nou pentru a decide ce va face formatiunea in continuare. Declaratia apartine deputatului ales din partea Partidului Socialistilor Vlad Batrincea, transmite IPN.

„Noi, partidul pentru care a votat cea mai mare parte dintre oameni, trebuie sa propunem societaţii o cale pe care sa mergem. Şi noi suntem siguri ca daca aceasta cale va fi în interesul cetaţenilor, atunci Moscova, Bruxelles şi alte capitale din lume vor avea o atitudine înţelegatoare”, a declarat socialistul în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.


Socialistul spune ca deocamdata PSRM nu a elaborat un alt scenariu decât de negociere cu blocul ACUM. „Noi am vazut multe informaţii, dar cel puţin acestea nu au fost discutate şi nu au fost adoptate decizii. Spre deosebire de ei (n.r. blocul ACUM), noi nu am închis nicio uşa, nu ne-am suparat”, spune Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM.

 

Jurnalistul Valerii Demideţkii este de parere ca prin refuzul de a discuta cu PSRM, blocul ACUM se conduce de „instinctul de autoaparare al partidelor”. Totodata, jurnalistul considera mişcarea socialiştilor drept una foarte buna. În opinia lui, punctul comun al acestor doua formaţiuni ar putea fi doar interesele statului care se afla într-o situaţie foarte dificila.

 

Luni, 11 martie, Partidul Socialiştilor a lansat blocului ACUM invitaţie la „discuţii în vederea instituirii unei colaborari politice parlamentare”. A doua zi, liderii blocului au respins invitaţia, motivând ca, înainte de alegeri, toţi candidaţii blocului la funcţia de deputat au semnat un angajament public ca „nu vor face alianţe cu partidele oligarhice şi anti-europene”.