Vlad Filat fata in fata cu Ilan Sor, cel care l-a bagat la inchisoare cu autodenuntul sau. Cei doi au dat nas in nas la Curtea de Apel unde Sor a fost audiat astazi in calitate de martor in dosarul fostului premier. Tot in sala de judecata Filat s-a intalnit si cu fostul sef al vamii, Tudor Balitchi. Si de aceasta data, prezent la sedinta, Filat a evitat sa raspunda la intrebarile jurnalistilor.
"Cum comentati marturiile lui Ilan Sor si ale lui Tudor Balitchi?"
Primarul de Orhei a dat astazi iarasi ochii cu Vlad Filat pe care l-a denuntat acum un an, iar ca urmare acesta a fost arestat si ulterior condamnat. Venit astazi la Curtea de Apel in calitate de martor, Sor ar fi refuzat sa raspunda la intrebarile judecatorilor, invocand ca acestea ar putea sa fie contrare intereselor sale, sustin avocatii lui Filat.
Igor POPA, AVOCAT "Land in consideratie ca Sor e unicul martor pe majoritatea capetelor de acuzare care i se incrimineaza lui Filat si el nu a depus marturii, asta inseamna ca nu exista nicio proba ca Vlad Filat este vinovat, respectiv nu le ramane decat sa-l elibereze din arest."
De cealalta parte seful procuraturii antocoruptie spune ca avocatii lui Filat mint si ca Sor nu ar fi refuzat sa faca declaratii.
Viorel MORARI, SEFUL PROCURATURII ANTICORUPTIE „Partea apararii distorsioneaza realitatea. Sor a mentinut declaratiile mentinute la prima instanta, dar a refuzat sa faca declaratii supliementarare in legatura cu care a fost invitat din partea apararii.”
Fostul sef de la vama, Tudor Balitchi in schimb ar fi respins niste acuzatii facute anterior de Ilan Sor in autodenuntul care l-a bagat la puscare pe Filat.
Igor POPA, AVOCAT "Ilan Sor spunea in autodenunt ca Seful Vamei i-ar fi organizat anume controle speciale, astazi Balitchi a spus ca niciodata nu a organizat vreun control si nu a primit nicio indicatie ilegala de la Vlad Filat."
Viorel MORARI, SEFUL PROCURATURII ANTICORUPTIE "Declaratiile cae le-a facut Balitchi, sunt extinse, adica sunt mai mult decat declaratii erau necesare pt demonstrarea acuzatiei. Declaratiile urmeaza a fi raportate la declaratiile facute in intregime, atat la faza urmarii penale, cat si in prima instanta.”
Primarul de Orhei si fostul sef al vamei au fost audiati de instanta ca urmare a cererii apararii. Vlad Filat a fost arestat dupa un autodenunt al lui Ilan Sor, in care afirma ca pe cand Filat era premier i-a oferit bani, bunuri si servicii in valoare de 250 de milioane de dolari in schimbul unor favoruri. La urmatoarele sedinte avocatii vor veni cu alti martori, numele carora nu au fost dezvaluite deocamdata.
La sfarsitul lunii iunie, dupa un proces cu usile inchise, Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta si corupere pasiva. Fostul premier nu isi recunoaste vina si spune ca dosarul sau este unul politic, fabricat la comanda lui Vlad Plahotniuc care a evitat sa comenteze acuzatiile lui Filat in interviurile acordate intre timp.

