Fostul ministrul al Justitiei in doua guverne, Vladimir Cebotari, actualmente vicepresedinte al Partidului Democrat, candideaza in scrutinul parlamentar cu numarul 8 pe lista formatiunii politice din care face parte. In perioada cand era ministru, Cebotari si-a dezvoltat afacerea de familie din domeniul aviatiei - compania Fly One. Asupra sa planeaza suspiciuni ca ar avea tangenta cu procesul de concesionare a Aeroportului International Chisinau, iar la Calea Ferata a Moldovei ar fi incheiat contracte paguboase pentru intreprindere. Demnitarul a ajuns de mai multe ori in vizorul Comisiei Nationale de Integritate, dar nu a fost penalizat, scrie anticoruptie.md

Funcţii publice

Vladimir Cebotari a intrat în structurile de stat în anul 2005, când a fost angajat în calitate de consultant în Direcţia informativ-analitica a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, în perioada în care şef al statului era Vladimir Voronin. Din 2006 pâna în 2011 a lucrat la ÎS Air Moldova, mai întâi în calitate de secretar al consiliului de administrare, apoi de şef al Departamentului Juridic.

În septembrie 2008-septembrie 2009 a fost consilier al Directorului general al Agenţiei Transporturi în materie de transport aerian şi de coordonare a proiectelor Agenţiei Transporturi. Concomitent, între 2008 şi 2010, a fost preşedinte al Consiliului de administrare al SA Gara Nord. În urmatorii trei ani, Cebotari a fost director la Autoritatea Aeronautica Civila a Republicii Moldova, dupa care, pâna în aprilie 2015, a fost viceministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor în Guvernul Leanca.

În perioada ianuarie 2014 - iulie 2014 a fost şi preşedinte al Consiliului de administrare în ÎS MoldATSA. Timp de patru luni, în perioada aprilie–iulie 2015, Vladimir Cebotari a fost şef la Întreprinderea de stat Calea Ferata din Moldova. Din aceasta funcţie a fost propulsat de catre Partidul Democrat la şefia Ministerului Justiţiei, dupa care a revenit într-o funcţie de conducere în cadrul formaţiunii politice.

Cebotari este cunoscut publicului mai ales ca unul dintre cei mai bine platiti manageri angajati la stat. În 2012, în calitate de manager la AIR Moldova, Aeroportul International Chisinau si Autoritatea Aviatiei Civile, acesta a avut un salariu anual de peste 800.000 de lei.

Partidul

La alegerile parlamentare din 2001, Vladimir Cebotari a participat pe lista Blocului Electoral Alianta Juristilor si Economistilor din partea Partidului Demnitatii Civice din Moldova, condus de Ion Lipciu. Blocul electoral a acumulat în scrutinul parlamentar doar 0,93% din voturile alegatorilor şi nu a trecut pragul electoral. În aprilie 2017 Cebotari a fost ales în functia de vicepresedinte al Partidului Democrat din Moldova.

CITESTE MAI DEPARTE PE ANTICORUPTIE.MD