Vloggerul de pe tiktok, care a fost filmat la inceputul lunii cum il snopeste in bataie pe un tanar, in fata unui club de noapte din capitala, a fost adus astazi in fata magistratilor. Procurorii solicita ca acesta sa ramana in arest pentru inca 30 de zile. Maine magistratii ar urma sa anunte daca admit demersul.

Vloggerul a fost adus in fata magistratilor de la Judecatoria cu sediul Ciocana fiind escortat de mai multi politisti. Acesta a refuzat sa ne raspunda la intrebari. Avocatul barbatului ne-a spus ca el si-a recunoscut vina.

Ion MOTUSENCO, AVOCAT:“Este obligatia mea de a contesta aceasta decizie, deoarece noi consideram ca masura preventiva la etapa de fata este destul de excesiva. Noi am pledat sa fie aleasa masura preventiva sub forma de arest la domiciliu.”

Procurorul de caz ne-a spus ca barbatul trebuie sa stea in arest in izolator pentru ca ar exista mai multe riscuri.

Ion SPRANCEANA, PROCURORUL DE CAZ:“Riscul eschivarii, riscul de a comite noi infractiuni, riscul influentarii anumitor martori.”

Incidentul s-a intamplat in noaptea de pe 1 pe 2 ianuarie, in fata unui club de noapte din sectorul Ciocana. Victima a fost transportata la spital cu mai multe fracturi. Avocatul victimei spunea atunci ca agresorul are antecedente penale, iar pe tik tok a aparut un filmulet in care se vede cum acesta este incatusat de politie.

Pentru bataia din fata clubului de noapte, individul ar putea primi o amenda de pana la 67 500 de lei, munca in folosul comunitatii sau inchisoare de pana la trei ani.