Serviciul de Informatii si Securitate va avea mai multe imputerniciri. SIS va putea colecta date private in cazul in care exista amenintari la adresa securitatii nationale. Masurile vor fi autorizate de catre un judecator de la Curtea de Apel Chisinau, iar recursurile vor fi examinate de catre un complet din trei judecatori de la Curtea Suprema de Justitie. Proiectul de lege privind activitatea contrainformativa si activitatea informativa externa a fost adoptat de deputatii PAS in lectura finala.
Andrian CHEPTONAR, DEPUTAT PAS:„Toate masurile vor fi autorizate de catre un judecator cu exceptia celor de identificare a abonatului sau utilizatorului unei retele de comunicatii electronice sau a unui serviciu al securitatii informationale, care va putea fi autorizata de catre directorul Serviciului.”
Asadar, pentru a intreprinde masuri de investigatie in cazul unor actiuni ce pun in pericol securitatea statului, precum tradarea de patrie, spionaj, complot impotriva Republicii Moldova, atentare la viata demnitarilor moldoveni sau straini, care beneficiaza de protectie de stat, ofiterii SIS vor avea nevoie de autorizarea instantei de judecata.
Andrian CHEPTONAR, DEPUTAT PAS:„Mandatul judecatoresc va fi emis de catre un judecator de la Curtea de Apel Chisinau, iar recursurile vor fi examinate de catre un complet de trei judecatori de la Curtea Suprema de Justitie.”
Conform proiectului, SIS va culege si informatii despre intentiile reale sau potentiale ale statelor sau entitatilor anticonstitutionale sau organizatiilor straine care ar putea constitui riscuri sau amenintari la adresa securitatii Republicii Moldova. Autorii sustin ca pentru prevenirea abuzurilor din partea SIS, a fost introdus un mecanism de control.
Andrian CHEPTONAR, DEPUTAT PAS:„Dupa finalizarea realizarii masurilor contrainformative, procesul verbal in care s-au consemnat datele acelei masuri precum si toata informatia obtinuta, vor fi remise judecatorului care a autorizat masura pentru verificarea legalitatii actiunilor intreprinse si corespunderii mandatului emis. Daca va constata ca masura este ilegala, judectaorul o va declara nula si va sesiza Procuratura pentru investigarea iregularitatilor emise.”
Andrian Cheptonar sustine ca au fost introduse garantii privind realizarea masurilor contrainformative in privinta avocatilor si jurnalistilor, care nu erau prevazute initial. In demersul inaintat pentru autorizarea masurii, SIS este obligat sa mentioneze daca persoana vizata este avocat sau jurnalist.
Andrian CHEPTONAR, DEPUTAT PAS:„S-a instituit interdictia autorizarii masurilor cu privire la raporturile legale de asistenta juridica dintre avocat si clientul sau si in privinta jurnalistilor in scopul stabilirii surselor de informatie ale acestora. In cazul in care astfel de informatii vor fi culese accidental, acestea nu pot fi utilizate si se distrug cu autorizarea judecatorului.”
Expertii sustin ca responsabilitatea pentru buna functionare a acestei legi o poarta mai multe institutii.
Sergiu BOZIANU, SEFUL ASOCIATIEI PENTRU PROTECTIA VIETII PRIVATE:„Centrul National pentru Protectia Datelor cu caracter personal, care va trebui sa monitorizeze acele accesari, verificari si prelucrari de date care se vor realiza fata de viata privata, Procuratura Generala, pe eventualele abuzuri in ordine penala, deci este un exercitiu si o responsabilitate comuna ca aceste organe, care sunt puse in echilibrul SIS-ului, sa vegheze sa nu existe abuzuri, sa nu fie incalcari a dreptului la viata privata.”
Activitatea SIS va fi monitorizata si de o subcomisie parlamentara responsabila de supravegherea acestei institutii. Astfel Serviciul de Informatii si Securitate va prezenta periodic un raport cu privire la masurile intreprinse, numarul persoanelor vizate, numarul dosarelor speciale initiate in baza informatiilor colectate si alte date.
Proiectul de lege privind activitatea contrainformativa si activitatea informativa externa face parte dintr-un pachet de initiative legislative care vizeaza activitatea Serviciului de Informatii si Securitate si a fost votat astazi in lectura finala doar de deputatii PAS. Comunistii si socialistii s-au abtinut.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

