Automobilele cu termenul de exploatare mai mare de sapte ani la data achitarii drepturilor de import, care circula pe teritoriul Republicii Moldova, dar sunt inmatriculate pe teritoriul altui stat ar putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei in marime de 30% din cota accizei stabilita pentru anul 2023. Un proiect de lege in acest sens a fost aprobat astazi in prima lectura in plenul Parlamentului 

Deputatul Ion Groza, unul dintre autorii initiativei legislative, a argumentat ca accizul aplicat in prezent pentru automobilele care au statutul respectiv este unul exagerat, acesta depinde de volumul motorului masinii. 

De asemenea, mijloacele de transport care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova pana in data de 1 ianuarie 2023, dar care actualmente nu mai exista, au fost distruse sau vandute la piese, la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul Republicii Moldova vor fi excluse din sistemul informational al Serviciului Vamal dupa achitarea drepturilor de import in marime de 15 mii de lei.

Autorii argumenteaza ca, incepand cu 1 ianuarie 2024, va intra in vigoare noul Cod Vamal, iar una din prevederile acestuia este limitarea aflarii pe teritoriul Republicii Moldova pana la 180 de zile pe parcursul unui an a mijloacelor de transport care au placute cu numar de inmatriculare pe teritoriul altui stat.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.