Zeci de femei au protestat astăzi în fața sediului ministerului Afacerilor Interne, în contextul tragediei de la Măgdăcești, unde o femeie a fost ucisă de soțul său, deși aceasta ceruse anterior protecția autorităților. Manifestantele acuză statul de eșec în protejarea victimelor violenței și cer măsuri urgente.
„Rușine, rușine”.
„Pentru una, pentru toate, vrem justiție și libertate”, au strigat manifestantele.
Reacția MAI
În urma protestului, conducerea ministerului Afacerilor Interne a discutat cu opt reprezentante ale grupului care a organizat manifestația. Potrivit MAI, în cadrul discuțiilor au fost abordate inclusiv cele cinci măsuri de urgență anunțate de premierul Vasile Tofan după tragedia de la Măgdăcești.
„Înțelegem gravitatea situației și necesitatea unor acțiuni concrete, astfel încât femeile aflate în situații de risc să beneficieze de protecție reală și de o intervenție rapidă din partea autorităților”, a transmis MAI.
Cinci măsuri urgente după tragedia de la Măgdăcești
După tragedia de la Măgdăcești, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat măsuri urgente pentru protecția victimelor violenței domestice. Încălcarea ordonanțelor ar putea fi pedepsită penal, iar victimele vor fi informate imediat ce va dispărea semnalul brățării electronice.
Anunțul lui Vasile Tofan vine în urma unei ședințe convocate aseară la care au participat mai multe instituții responsabile, cum ar fi Ministerul de interne, ministerul justiției, ministerul protecției sociale și Agenția Națională de Combatere a Violenței. O altă măsură anunțată de premier este dubla supraveghere a alertelor. Până acum, această atribuție revenea doar Inspectoratului Național de Probațiune.
Sarcina va fi preluată deja și de Inspectoratul General de Poliție. Va fi înnoit și stocul de brățări electronice, cu 200 de dispozitive, iar pentru anul viitor, Guvernul va dubla bugetul și va aloca suplimentar patru milioane de lei pentru achiziția altor brățări. O altă măsură ține de informarea imediată a victimei, în cazul în care semnalul va dispărea. În ciuda numeroaselor critici, premierul a încurajat victimele violenței domestice să nu-și piardă încrederea în instituțiile statului.
Directorul Inspectoratului Național de Probațiune și-a dat demisia, după tragedia de la Măgdăcești
Prima demisie importantă după dublul deces de la Măgdăcești a venit din partea directorului Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, care însă s-a ferit să apară miercuri în fața jurnaliștilor, deși era așteptat pentru explicații la ședința guvernului. Unele răspunsuri au fost oferite, în schimb, de ministrul Afacerilor Interne. Potrivit acesteia, există suspiciuni că brățara de monitorizare, purtată de bărbatul care și-a ucis soția, nu funcționa.
Doi soți din Criuleni, găsiți împușcați în casa lor
Pe 31 august, doi soți, de 47 și 42 de ani au fost găsiți decedați în propria gospodărie. Primele cercetări ar fi arătat că bărbatul și-ar fi împușcat soția, după care s-a fi omorât și el. Sursele noastre din poliție spun că, acum câteva săptămâni, în familie a avut loc un episod de violență.
Potrivit surselor PRO TV din poliție, în urmă cu câteva săptămâni, polițiștii au intervenit în această familie într-un caz de violență. A fost pornit un proces penal, iar instanța a emis un ordin de protecție, prin care bărbatului i se interzicea să se apropie de familie. Acesta urma să poarte și o brățară electronică pentru a fi monitorizat. Ieri am încercat să aflăm de la Inspectoratul Național de Probațiune dacă bărbatul era, într-adevăr, monitorizat în momentul tragediei, însă nu am primit un răspuns.

