Ploile abundente, însoțite de descărcări electrice și rafale puternice de vânt, au provocat ieri pagube în mai multe regiuni ale țării și au mobilizat salvatorii. Străzi inundate, copaci doborâți și gospodării afectate de ape sunt doar câteva dintre consecințele furtunii.
Ploile și rafalele puternice de vânt de ieri au provocat pagube în mai multe regiuni ale țării. În sectorul Botanica al capitalei, pe strada Muncești, un copac s-a prăbușit peste un automobil. În urma incidentului, mașina a fost avariată, iar circulația pe stradă a fost blocată temporar. Imagini de la fața locului au fost publicate online de mai mulți martori.
Iar aici, o cameră de bord a surprins momentul în care, în urma unui fulger, o creangă s-a prăbușit peste două automobile.
De asemenea, în satul Pervomaisc din raionul Hâncești au avut loc inundații. Un locuitor al satului susține că astfel de situații se repetă după fiecare ploaie și se plânge că primăria nu se implică în soluționarea problemei.
„S-a vorbit ani că vor face și nu s-a făcut. Lumea să aibă ce mânca? Uitați-vă ce este în grădină. Aici e canalul central unde ar trebui să fie scurgere.”
Totodată, strada Ion Inculeț din capitală s-a transformat într-un adevărat râu, iar pietonii traversau cu dificultate din cauza acumulărilor de apă.
Alții au făcut glume pe seama inundațiilor pe străzi și au cântat…
În același timp, șoferii au circulat cu dificultate din cauza vizibilității reduse.
Potrivit IGSU, salvatorii au intervenit în cinci cazuri în care vântul puternic a doborât arbori în Chișinău, Soroca, Dubăsari și Rezina. De asemenea, pompierii au scos apa acumulată în trei gospodării din Vulcănești și au intervenit în două cazuri de tractare și deblocare a vehiculelor. Nu au fost raportate victime. Prognozele meteorologilor arată precipitații puternice și astăzi, dar și mâine. Maximele vor oscila între 19 și 24 de grade. Duminică ploile vor conteni și se vor înregistra maxime de 26 de grade. Începând de săptămâna viitoare vremea va fi însorită.

