Vremea geroasă din ultimele săptămâni îi lasă pe unii locuitori din sate fără lemne de foc. Chiar dacă și-au pregătit rezerve încă din vară, oamenii spun că stocurile se epuizează, iar bani pentru altele nu au. Pentru a economisi, localnicii sunt nevoiți să facă focul în sobe doar o dată pe zi, înfruntând frigul din case cu haine groase.
La cei 80 de ani ai săi, mătușa Maria din satul Grădinița, raionul Căușeni, adună pensia timp de un an pentru a se încălzi o iarnă. Vara acesta și-a cumpărat cinci metri ster de lemne. Pentru cărbune nu-i ajung bani, iar ca să nu lăse frigul să pătrundă în casă, și-a acoperit geamurile cu peliculă.
Maria COVALENCO, LOCUITOARE GRĂDINIȚA, CĂUȘENI: „Eu cumpăr din primăvară, pentru că în primăvară sunt mai ieftine. Comand să îmi aducă acasă. Plătesc când 1200, când 1500 pentru un metru ster. Îmi iau câte 5-6 metri steri. Și dacă rămâne de anul acesta mai am și pentru la anul și tot așa.”
Iulia Ceban din același sat locuiește singură. După ce acum câțiva ani i-a decedat soțul, femeia economisește lemnele cum poate. Și-a adunat de cu vară câteva vreascuri, iar într-o anexă a locuinței are depozitate lemne de câțiva ani. Spune că adună bani anul împrejur pentru a se încălzi iarna, iar pe vreme geroasă face focul câte o jumătate de zi.
Iulia CEBAN, LOCUITOARE GRĂDINIȚA, CĂUȘENI: „O dată în zi fac pentru că mai scutesc puțin, ca să prelungesc pe mai mult timp. Dacă o să facem până în mai focul, cam greu îmi va ajunge. Dar ce să fac?”
Deși în ultima săptămână s-a răcit destul de mult, în Căușeni comercianții de lemne se plâng că nu au cumpărători, chiar dacă spun că au mai tăiat din preț. Pentru un metru ster de lemn în această iarnă oamenii achită de la 1000 la 1600 de lei, iar pentru o tonă de peleți în jur de 5 mii de lei. O tonă de cărbuni pornește de la 6 mii de lei.
