Au alergat, colectand plasticul din parcurile capitalei. Zeci de alergatori amatori s-au echipat cu manusi, saci de gunoi si...cu multa rabdare si au curatat 4 parcuri din Chisinau. In nici jumatate de ora, participantii au adunat zeci de saci cu gunoi. Tot plasticul colectat urmeaza sa fie transmis reprezentantilor de la Spatii Verzi, pentru reciclare.

Asa si-au inceput dimineata peste 160 de alergatori amatori, care si-au dat intalnire in parcul Valea Trandafirilor. Cu sacii de gunoi in maini, oamenii au strans plasticul, care era peste tot, spun ei.

„Daca te abati putin de la traseu, este groaznic ceea ce se face prin padure. Cu parere de rau, noi nu ocrotim natura, iar plasticul se descompune zeci de ani. E groaznic!”

„Am strans foarte mult plastic. Unul este scos chiar din pamant. Acus incepe sezonul de vara cu frigarui si indemn lumea sa nu arunce gunoiul in natura, ci la gunoi.”

„Puteti sa vedeti cat am strans si asta doar intr-un sfert de ora.”

Alexandru participa pentru prima data la o astfel de actiune. Barbatul a avut grija sa ajunga in cele mai greu accesibile locuri.

„- Ce ati gasit?
- Plastic care nu se descompune si gunoi.”

„Sunt foarte multe seringi. Multe, de toate. Am traversat doar aceasta parte a parcului si am strans doi saci.  Iata, sticle, pachete.”

Iar acest tanar a curatat malul lacului. In doar cateva minute, sacul sau s-a umplut cu gunoi.

Alexandru, ALERGATOR:„Sunt foarte multe peturi. Iata asta este ceea ce ramane dupa pescari sau dupa cei care vin sa se odihneasca pe mal.”

Natalia GINGA, REPORTER PRO TV: In doar 20 de minute, alergatorii au reusit sa colecteze peste 20 de saci plini cu deseuri, majoritatea fiind sticle de plastic. Sacii urmeaza sa fie transmisi reprezentantilor de la Spatii Verzi, pentru reciclare.”

Actiunea este organizata in fiecare primavara de Asociatia “Run Moldova”, care a venit cu un mesaj pentru oamenii care arunca gunoiul la nimereala.

„Aveti grija ca dupa ce va odihniti voi vin si altii si sa nu gaseasca mormane de deseuri din plastic, ci sa se poate odihni si ei.”

„Cu parere de rau, cu mintea noastra a moldoveanului, nu mergem sa aruncam la urna, ci aruncam aici.“

Iulian BERCU, PRESEDINTELE ASOCIATIEI “RUN MOLDOVA”: „Noua ne place foarte mult sa alergam in natura, iar in ultimii 5-6 ani, oriunde ai pleca in Republica Moldova, gasesti sticle de plastic la fiecare kilometru. Astazi vom alerga si vom srange plasticul in patru parcuri: Valea Trandafirilor, Valea Morilor, Dumitru Rascanu de la Ciocana si zona Aeroportului.“

Aceasta a fost cea de-a 7-a editie Run from plastic, organizata la Chisinau.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.