Doua tentative de transportare ilicita a tigarilor s-au produs in ultimele 24 de ore. Angajatii Sectorului Politiei de Frontiera Lopatnic au gasit un vehicul fara numere de inregistrare si sase cutii cu tigari de contrabanda abandonate, iar pe Aeroportul International Chisinau s-au identificat tigarete in trei bagaje.

Potrivit politiei de frontiera, primul incident s-a produs in apropiere de punctul de trecere Lopatnic. In urma unor informatii primite de la omologii din Romania, in jurul orei 02:00, au fost surprinse si monitorizate actiunile unor persoane pe directia localitatilor Viisoara – Mitoc. La fata locului au intervenit patrule ale Politiei de Frontiera, unde, la aproximativ 500 de metri de linia frontierei, au gasit sase cutii si un automobil VAZ abandonate. In cutii au fost gasite 2800 de pachete de tigari, cu timbru de acciz autohton. Autoturismul fara numere de inregistrare, dar si tigaretele au fost ridicate si depozitate sediul SPF Lopatnic. 

Al doilea caz s-a produs pe directia iesire din Republica Moldova. Astfel, politistii de frontiera de comun cu inspectorii vamali au gasit in bagajele de cala a trei pasageri moldoveni ai cursei aeriene „Chisinau-Londra” 650 de pachete de tigari. Tigarile au fost confiscate, iar tinerii au fost sanctionati si ulterior li s-a permis trecerea frontierei.