Treizeci de persoane, printre care angajați ai Agenției Servicii Publice din cadrul Direcției Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto Căușeni, dar și administratorul și instructori ai unei școli auto, sunt vizate într-un dosar de corupție privind obținerea frauduloasă a permiselor de conducere. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, suspecții ar fi cerut și primit între 350 și 400 de euro de la cursanți pentru a-i ajuta să promoveze proba practică necesară obținerii permisului de conducere. Urmărirea penală a fost pornită pentru corupere pasivă și activă, dar și trafic și cumpărare de influență. 

În urma descinderilor, ofițerii CNA au ridicat permise de conducere despre care se presupune că ar fi fost obținute ilegal, mai multe documente precum și dispozitive electronice care ar conține informații importante pentru anchetă.

Agenția Servicii Publice anunță că, înainte de perchezițiile CNA, conlucrat cu ofițerii anticorupție în investigarea funcționarilor de la Căușeni, cercetați pentru fraudări ale examenelor auto.