Zeci de ucraineni au stat la coada in fata unui local din centrul orasului, pentru a beneficia de ajutor sub forma de alimente, haine sau produse de ingrijire. Toate donatiile au fost trimise de agentii economici din America, iar spatiul, transformat acum intr-un centru umanitar, este localul unui moldovean, care a apelat la partenerii sai de peste ocean si la cunostinte, pentru a aduna tot necesarul. Ucrainenii vor putea beneficia de acest ajutor pana la sfarsit de saptamana. 

Tatiana si Carina au venit de la Sangerei, si alaturi de patrupezii lor asteptau sa le vina randul. Au aflat de acest loc de la alti refugiati din Odesa.

Carina, REUFUGIATA DIN ODESA: "Ne-au spus ca putem gasi ajutor umanitar aici si card pentru bani. Am venit."

SINCRON: Tatiana, REFUGIATA DIN ODESA: "Am luat niste bani, am venit cu copii, inchiriem o locuinta, dar nu putem refuza ajutor!"

Iar Natalia si sotul ei, veniti din Nikolaev, locuiesc acum la Calarasi. Femeia spune ca li s-au terminat banii si produsele si sunt foarte recunoscatori voluntarilor si celor care au donat.

Natalia, REUFIGIATA DIN NIKOLAEV: "Oamenii ne-au spus sa venim la Chisinau, am ajuns aici ca sa ne dea macar ceva de mancare pentru copii. Suntem foarte ingrijorati, dar incercam sa facem fata. In fiecare zi speram sa ne intoarcem in Ucraina."
Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: “Pe strada Vasile Alecsandri, zeci de ucraineni stau la coada dis-de-dimineata pentru a primi ajutor sub forma de alimente sau produse de ingrijire. Potrivit voluntarilor, luni este fluxul cel mai mare de persoane, ajungand sa vina la acest local peste 2000 de ucraineni.”

Sarah PASCAL, VOLUNTAR: "Zilele astea sunt si mai multi, au aflat ca aici li se ofera ajutor. Sunt uimita, sunt oameni din diferita tari pentru a ajuta. Din Statele Unite, Moldova, ucraineni care ajuta cu traducere."

Fara experienta, dar cu multa suflet si empatie, zilnic, in jur de 20 de voluntari sunt aici pentru a distribui donatiile sub forma de mancare, haine, produse de igiena.

Claire este originara din America si are grija ca toate cutiile sa fie pline cu produse de ingrijire.

Claire, VOLUNTAR: “Incercam sa ne asigura ca fiecare familie care vine are sufiecient ca sa le ajunga cateva zile. Daca trebuie sa ia o mana plina de pasta de dinti sau sampon, este ok."

Iar Meredith, venita si ea din SUA, le-a povestiti cunostintelor ei din America istoriile refugiatilor si a adunat bani pentru a cumpara carucioare pentru copii si alte produse pentru bebelusi si mame.

Meredith WIEDEMER, VOLUNTAR: "Astazi am oferit 10 carucioare, dar in ultimele 5 saptamani am impartit 45 de carucioare, baite pentru bebelusi, pe care le dstribuim si in tara."

60 de voluntari moldoveni si veniti din America s-au implicat in aceasta initiativa. Diana Panfil este unul dintre coordonatori si spune ca in ciuda oboselii si a stresului care s-a adunat, este fericita ca poate ajuta si incuraja ucrainenii. 

Diana PANFIL, ANGAJATA A CORPULUI PACII, VOLUNTAR: “In general sunt peste 1500 de oameni zilnic, luni depasesc acest numar si ajung la peste 2300. Nu ne putem permite luxul de a varsa lacrimi in prezenta acestor oameni si asa incercati. Incercam sa-i sustinem, sa le oferim acel sprijin emotional de care au nevoie, sa le oferim incurajare si umarul nostru cand au nevoie sa-i imbratiseze cineva.”

Acest centru umanitar s-a deschis in a doua zi de dupa ce a inceput razboiul in Ucraina. Localul apartine lui Vlad Sulenaschi, care pana atunci isi sistase activitatea. Nu a zabovit prea mult si a deschis larg usile pentru a oferi ajutor!

Vlad SULEANSCHI, PROPRIETARUL LOCALULUI: “Oamenii sunt asa de disperati, sa stea de la ora 7 pana la 10, cand deschidem pentru a primi ajutor. Toate astea vin din donatii private, prietenii mei, familia, oameni simpli din Moldova, de peste hotare care transfera bani si cheltuim zilnic. Eu personal, sunt ars la pamant, e foarte greu emotional, oamenii vin cu o tragedie si incercam sa fim empatici.”

Potrivit lui Vlad, aceasta este ultima saptamana cand ucrainenii refugiati in Moldova, mai pot primit ajutoare aici. Oamenii sunt asteptati pana vineri, de la ora 10 si pana la ora 14. Ulterior, ajutoarele vor fi distribuite catre centrele pentru refugiati din regiuni, precum Balti sau Cimislia.