Zi specială  pentru 48 de studenți străini care au absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie. După aproape șase ani de muncă asiduă, aceștia au depus Jurământul lui Hipocrate. Unii dintre viitorii medici au reușit în acest timp să învețe limba română și spun că își doresc să rămână în Moldova după absolvire.

Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Aceștia sunt studenții care în 2020 și-au început studiile la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu”. Îmbrăcați în robe și purtând toci, în doar câteva minute vor rosti Jurămânul lui Hipocrate.”

„A practica medicina este un privilegiu.”

Emoționați, tinerii absolvenți au povestit de ce au decis să-și facă studiile în Moldova și cum au fost toți acești ani în care au locuit aici.

„Povestea mea este interesantă deoarece eu studiam în Ucraina, dar după 3 ani de studii în Ucraina s-a început războiul și Moldova a fost unica opțiune pentru mine ca să-mi continui studiile medicale.”

„Foarte multe amintiri și sunt foarte fericită că m-am mutat aici. Venirea mea în Moldova nu a fost doar o opțiune, ci o salvere. Mi-a salvat cei trei ani de studii pe care îi aveam în Ucraina.”

Abdul Mohamed este unul dintre studenții care, în cei aproape șase ani petrecuți în Moldova, a reușit să învețe limba română. Mai mult decât atât, el spune că își dorește să rămână la noi în țară pentru a practica medicina.

Abdul MOHAMED, ABSOLVENT: „Desigur, eu vreau să stau aici și vreau să devin un medic bun aici. Dacă este oportunitate.”

Evenimentul s-a încheiat cu momente emoționante, aplauze, aruncarea tocilor și multe fotografii.

Mircea BEȚIU, DECANUL FACULTĂȚII DE MEDICINĂ NUMĂRUL DOI: „Oferta aceasta educațională, care este acceptată de foarte multă lume, care vine să învețe aici, în Republica Moldova, ridică prestigiul țării noastre și, de fapt, ei deja sunt ambasadori formați care o să ne promoveze în întreaga lume.”

Cei 48 de absolvenți sunt originari din India, Nigeria, Tunisia și Ucraina.