Zonele indepartate ale parcului „La Izvor” vor fi amenajate datorita unui nou proiect imobiliar. Anuntul a fost facut de catre jurnalistul si expertul imobiliar Oleg Cosih. Proiectul prevede constructia unui complex rezidential in sectorul Buiucani, iar unul dintre scopurile acestuia este amenajarea si iluminarea zonelor verzi din preajma. Totodata, pentru a asigura linistea si siguranta locuitorilor, aici vor fi instalate camere de supraveghere, iar discoteca din preajma va fi evacuata.
„Orasenii sunt un pic obisnuiti cu faptul ca unii dezvoltatori construiesc peste noapte cladiri haotice in tot orasul, fara a le asigura in mod elementar cu locuri de joaca sau parcari. In ultimul timp, constructiile spontane lasa loc proiectelor gandite pana la cel mai mic detaliu, insa deocamdata, acestea sunt considerate a fi o exceptie de la regula. De cele mai multe ori, asemenea proiecte sunt implementate de companiile care au peste zece ani de experienta in domeniu”, sustine Oleg Cosih.
Un astfel de proiect este constructia unui complex rezidential, care va fi amplasat in imediata apropiere a Clubului Niagara Fitness. In cadrul acestuia, dezvoltatorii s-au angajat sa amenajeze zonele cele mai indepartate din spatele parcului „La Izvor”.
Potrivit ziaristului Oleg Cosih, terenul de 0,38 ha pe care va fi construita cladirea rezidentiala este proprietate privata de mai bine de 23 de ani. Abia la sfarsitul anului trecut, investitorii au decis sa implementeze un mic proiect imobiliar in conformitate cu toate standardele existente.
Cu alte cuvinte, cladirea cu sase etaje va avea doar 62 de apartamente confortabile, cu aproximativ 60 de locuri de parcare subterana. Va fi acordata multa atentie amenajarii terenului, care potrivit dezvoltatorilor, ar trebui sa se incadreze in mod organic in peisajul verde, chiar daca nu este un parc sau o padure.
„Mai mult. Dezvoltatorii s-au angajat sa amelioreze zonele de la marginea parcului, in special de pe malul raului Bic, unde in prezent apar din cand in cand gunoisti neautorizate. Pentru a asigura ordinea publica, aceste zone vor fi monitorizate prin sisteme de supraveghere video, iar discoteca din preajma, care se afla acolo de mai multi ani, va fi evacuata pentru a asigura linistea locuitorilor”, mai scrie Oleg Cosih.
Astfel, in urmatorii ani, parcul „La Izvor” va deveni unul dintre cele mai mari parcuri din municipiul Chisinau, care va fi complet amenajat si iluminat.
Oleg Cosih sustine ca proiectul a trecut toate verificarile necesare pentru respectarea standardelor: de la arhitectura si urbanism, la servicii de mediu, sanitare si epidemiologice.
*Acest articol este un produs comercial
Sursa foto: wind.md


