16 septembrie 2013, ora 07:01

Cat de periculoasa este combinatia alcool-energizante

Cat de periculoasa este combinatia alcool-energizante

Combinatia alcoolului cu energizantul poate fi mai daunatoare pentru organism decat s-a crezut pana acum. Expertii in sanatate avertizeaza ca "studiile din domeniu nu reflecta realitatea".

Profesorul Peter Miller, care preda psihologia la Universitatea Deakin din Australia, sustine ca studiile referitoare la efectul combinarii alcoolului cu energizantele au fost in cea mai mare parte finantate de Red Bull, potrivit Dailymail.co.uk citat de Mediafax.

Desi studiile au aratat ca "nu trebuie sa ne facem griji in privinta riscurilor", acestea nu au analizat decat consecintele unui consum minim de alcool combinat cu energizant, sustine profesorul. "Nu reflecta realitatea", spune Miller, el fiind de parere ca majoritatea celor care combina alcoolul cu energizantul consuma respectivul cocktail in cantitati mari.

Studiile referitoare la comportamentul celor care consuma alcool in combinatie cu energizant au aratat ca respectivele persoane consuma mai mult alcool decat altele, sunt mai predispuse la un comportament agresiv, se ranesc mai des si sunt tentate mai mult sa se urce baute la volan.

Sursa: Mediafax

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numărul 079400508.