Credeai ca atunci cand trisezi in timpul unei diete tot efortul s-a dus pe Apa Sambetei? Nici gand! Nutritionistii au ajuns la concluzia ca tocmai aceste mici pacaleli sunt utile si te ajuta sa slabesti mai usor.

Un studiu recent realizat de cercetatorii portughezi arata ca tocmai carbohidratii atat de incriminati sunt cei care iti vin in ajutor.
Oamenii de stiinta le-au limitat participantilor la studiu consumul caloriilor la 10.500 saptamanal. La jumatate dintre cei care au luat parte la cercetare li s-a permis ca duminica sa manance orice si-au dorit. Dupa doua saptamani de cura, toti participantii au fost cantariti si li s-a masurat tuturor indicele de masa corporala. Nu a existat nicio diferenta intre cele doua grupuri, cu toate acestea, cei care au avut permisiunea sa se rasfete duminica cu ceea ce-si doreau erau mult mai fericiti si mai motivati sa continue pentru a-si atinge obiectivele in ceea ce priveste pierderea in greutate.


Motivul? Indulgenta face dieta mai usor de suportat, spun cercetatorii.
Autoconstrangerea duce la epuizare, iar daca esti nervos si morocanos, esti mult mai probabil sa renunti la cura inceputa. Dar, daca stii ca te asteapta o zi in care iti este permis sa mananci orice, de la pizza, la hamburgeri sau chipsuri, atunci vei fi mult mai motivat sa te tii de regim in restul zilelor.

Asadar, cheia este sa iti planifici totul si sa iti desemnezi o „zi libera”, sustine medicul Rita Coelho do Vale, autor al studiului. Totusi, este important sa nu se confunde lucrurile. Ziua cu dezlegare la alimente nepermise nu inseamna ca faci chef si mananci pe saturate cat poti de mult. In toate exista o regula a bunului simt si va trebui sa tii cont de ea.