<p>Pandemia de coronavirus impune schimbari si ajustari in toate domeniile.</p>

Publicat:26.03.2020, 09:51

Asa am ajuns sa vorbim de participare virtuala la inmormantare, o metoda prin care firmele americane de pompe funebre incearca sa se adapteze noii realitati.

O dovedeste un reportaj CNN realizat in statul New York.

Tameka Dixon, directorul Licensed Funeral Director: “Unul dintre rolurile noastre este sa consolam familiile si asta devine complicat cand esti nevoit sa faci un pas in spate”.

Responsabilii acestei case funerare din Buffalo - New York spun ca e tot mai greu sa organizeze funeralii dupa ce autoritatile au limitat numarul de participanti.

Tameka Dixon, a mai precizat: “Prioritatea noastra este nu doar sa ne pastram angajatii sanatosi, dar si clientii nostri trebuie sa fie in siguranta. Si cea mai buna cale de a obtine asta este sa fim transparenti si sa programam vizitele pentru un priveghi esalonat”.

Shannon Smith, reporter: “Patronii caselor funerare nu cred ca se va inmulti numarul incinerarilor din cauza pandemiei de coronavirus”.

Chiar daca in China trupurile celor ucisi de coronavirus au fost automat incinerate de catre autoritati, in Statele Unite, oficial nu a fost semnalat vreun risc daca iti iei ramas bun de la cel decedat din cauza COVID-19.

Rinaldo Moss, patron casa funerara: “Incinerarea este o optiune mai ales cand familia este foarte ingrijorata din cauza contaminarii, dar sunt si alti patogeni cu care noi avem de-a face in activitatea noastra obisnuita”.

La nevoie, cei din industria funerara sunt pregatiti sa adopte si noile tehnologii.

Rinaldo Moss: “Putem apela si la tehnologie, de pilda transmisia live a ceremoniei ori publicarea online a necrologului”.

Sursa: Sitirileprotv.ro