23 aprilie 2013, ora 14:04

Energie buna la micul dejun. Cum sa faci muesli acasa

Energie buna la micul dejun. Cum sa faci muesli acasa

Muesli este o optiune satioasa pentru micul dejun si apelam de multe ori la ea. Partea proasta este ca alegem varianta din magazine cu multe zaharuri, ceea ce ne aduce si multe calorii in dieta. Ca sa profiti de toate beneficiile invata sa iti prepare muesli acasa.

Muesli, amestecul delicios de cereale, seminte, nuci si fructe, bun de pus in lapte sau iaurt la prima masa a zilei este o sursa bogata de fibre si energie pentru cateva ore bune.

Doctorul Maximilian Bircher-Benner, care conducea un sanatoriu in Elvetia, este cel care si-a adjudecat aceasta inventie la inceputul secolului XX. Medicul promova printre pacientii sai un stil de viata sanatos cu o dieta alimentara corecta si multe exercitii fizice. Printre mancarurile incluse in planul zilnic era si muesli, in timp ce carnea era exclusa aproape complet.

De la reteta de muesli propusa de Maximilian Bircher-Benner pana in zilele noastre s-au produs multe schimbari, iar majoritatea sortimentelor nu mai respecta ideea originala. Uite cum poti sa iti pregatesti o varianta sanatoasa si gustoasa de muesli acasa.

Ingrediente (pentru 4 portii): 

  • 120g fulgi de ovaz
  • 80g fulgi de orz
  • 80g fulgi de secara
  • 40g merisoare uscate
  • 40g caise deshidratate
  • 2 lingurite seminte de in
  • 2 linguri miez seminte de dovleac
  • 40g migdale prajite, tocate
  • un praf de sare

Le amesteci pe toate si le poti tine pana la o luna intr-un recipient etans.

Le poti pune peste iaurt alaturi de fructe proaspete si miere sau in orice combinatie in care iti place sa mananci cereale la micul dejun.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numărul 079400508.