23 mai 2013, ora 08:18

Gordon Ramsay te invata cum sa faci somon cu ierburi aromate si lamaie caramelizata

Gordon Ramsay te invata cum sa faci somon cu ierburi aromate si lamaie caramelizata

Vrei sa gatesti ceva deosebit pentru o cina in familie sau cu prietenii? Ii vei da gata cu aceasta reteta, explicata pas cu pas de Gordon Ramsay. 

Ai nevoie de:

  •  un somon de marime medie, curatat. Cu o foarfeca, taie-i coada si aripioarele.
  • ierburi proaspete: busuioc, rozmarin, lemongras (taiat in doua, le lungime), foi de dafin, sare, piper proaspat macinat, o capatana de usturoi intreaga, necuratata, taiata pe jumatate.
  • 3 lamai de marime medie

Aseaza pe o tava mare doua foi de aluminiu. Combina toate ierburile de mai sus.

Pregateste somonul: cresteaza-l pe ambele parti, astfel incat sa se coaca mai repede si uniform. Aseaza-l peste ierburi.

Taie lamaile felii subtiri si prajeste-le in ulei, 1-2 minute. Apoi, aranjeaza-le deasupra somonului si inauntrul lui.

Pune niste piper boabe si anason stelat in somon si deasupra lui, asezoneaza cu sare si toarna deasupra ulei de masline.

Impacheteaza totul foarte bine in foile de aluminiu si baga la cuptor, la 190, 30-40 minute.

Intre timp, poti sa pregatesti un sos olandez. Ai nevoie de 3 galbenusuri de ou si seminte de coriandru zdrobite si coaja de grepfrut roz. Stoarce si o jumatate de grepfrut si pune tot amestecul la bain marie, amestecand foarte bine, timp de 3-4 minute.

Cand sosul incepe sa se ingroase, scoate de pe foc si adauga o lingura de ulei de masline. Amesteca bine, dupa care poti sa mai torni ulei de masline, pana mai creste putin sosul (cum procedezi si la maioneza). Pune sare si piper dupa gust si inca putin suc de grepfrut.

Scoate somonul de la cuptor si inlatura-i pielea cu ajutorul unui cutit. Serveste-l impreuna cu feliile de lamaie caramelizate si cu sosul olandez preparat mai devreme. Vezi toata reteta in video-ul de mai jos. Pofta buna!

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numărul 079400508.