Anglia a învins-o pe Norvegia, scor 2-1, și este în semifinalele Campionatului Mondial pentru a 4-a oară în istorie. Peste doar câteva ore, naționala lui Thomas Tuchel își va afla adversara din "careul de ași".

După ce Franța a trecut de Maroc cu scorul de 2-0, iar Spania a dat lovitura în ultimele minute ale meciului cu Belgia, câștigând cu 2-1, în această noapte, de la ora 00:00, pe teren și-au făcut apariția Norvegia și Anglia, în cel de-al 3-lea sfert de finală de la Campionatul Mondial.

Anglia a avut posesia înainte de pauza de hidratare, însă fără să își creeze mari șanse de poartă. Prima ocazie importantă a venit în minutul 29, când Harry Kane, dintr-o lovitură liberă poziționată aproape de careu, nu a nimerit spațiul porții.

În minutul 36, contrar jocului, Norvegia a deschis scorul. Andreas Schjelderup a înscris un gol superb, care, deși venit mult mai aproape de poartă, este asemănător cu cel al lui Gheorghe Hagi din meciul cu Columbia din 1994.

Imediat după deschiderea scorului, norvegienii au prins curaj, Sorloth și Odegaard ratând faze periculoase în minutele 39 și 40. Mai apoi, în minutul 44, Sorloth și Haaland au pornit pe contraatac, însă atacantul de la Atletico Madrid și-a bătut joc de fază și nu a dat drumul la minge, în cele din urmă acțiunea fiind oprită de englezi.

Părea că Norvegia va intra în avantaj la cabine, însă Jude Bellingham a egalat în minutul 45+2. Fotbalistul de la Real Madrid, aflat între mai mulți adversari, și-a creat spațiu cu o preluare scurtă și a șutat la colțul lung. Ulterior, Kane, la ultima fază dinaintea pauzei, a înscris pentru 2-1, însă reușita a fost anulată pentru un ofsaid.

Anglia este în semifinale la Campionatul Mondial

Deși singurul care a schimbat la pauză a fost Thomas Tuchel, mutările parcă i-au favorizat pe norvegieni, aceștia preluând inițiativa. Heggem a făcut 2-1 în minutul 55, însă, după ce a fost chemat la margine, centralul a anulat golul pentru un fault comis de Haaland.

În minutul 76, Ajer s-a înălțat în careu și a trimis cu capul o minge care l-a depășit pe Pickford, portarul Angliei fiind salvat de bara transversală. Astfel, în ciuda presiunii Norvegiei, Anglia rezista și chiar a fost la un pas să dea lovitura în minutul 90+1, când Spence, intrat de curând pe teren, era să ajungă la minge dintr-o poziție perfectă, Nyland scăpând de o gafă uriașă.

Până la urmă s-a intrat în prelungiri și nu a durat mult înainte să vină următorul gol. În minutul 93, Jude Bellingham a fost pe fază după ce Nyland a respins șutul lui Rogers și a îndeplinit o simplă formalitate, aducând Anglia în avantaj.

Anglia a obținut un penalty, însă arbitrul Clement Turpin, chemat la margine să revadă imaginile, a întors decizia în minutul 102, fiind clar vorba de o simulare a lui Spence. Până la urmă, tabela nu s-a mai modificat. Naționala lui Thomas Tuchel a câștigat cu scorul de 2-1 și ajunge astfel doar pentru a 4-a oară în istorie în semifinale, unde va da peste Argentina sau Elveția.