În urma zvonurilor că Vasile Tofan ar fi finul de cununie al lui Vaja Jhashi, directorul companiei Trans-Oil Group, candidatul desemnat a negat informațiile menționând că nu are nănaș și că este un fals.
Vasile TOFAN, CANDIDAT DESEMNAT PENTRU FUNCȚIA DE PRIM-MINISTRU AL RM: „Trebuie să facem distincția dintre critici și falsuri sau atacuri. Astăzi dimineața mi s-a spus că am nănaș, care este un mare antreprenor din Moldova. Eu nu am nănaș. M-am căsătorit cu soția mea foarte repede din dragoste. Suntem de 20 de ani împreună, iar nănașul nostru a fost părintele Ciuntu de la Teodora de la Sihla. Nu am nănaș în sensul clasic al cuvântului. În așa un caz de simplu, când nu este loc de critică, dar de atac”.
În acest sens, Tofan a venit cu o rugăminte către presa și anume ca să distingă critica și falsurile.
Ieri, în spațiul online s-a vehiculat că Vasile Tofan ar fi finul lui Vaja Jhashi, un influent om de afaceri cu origini georgiene, cunoscut ca fondator, proprietar majoritar și CEO al Trans-Oil Group.
Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat pentru funcția de prim-ministru, astăzi, în urma consultărilor politice, după ce ieri PAS și-a înaintat candidatul.


