Iar Elveția este ultima echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Naționala pregătită de Murat Yakin a trecut la loteria loviturilor de departajare de Columbia, după 120 de minute fără gol, și ajunge pentru prima dată din 1954 între primele opt echipe ale lumii.
Ultimul bilet pentru sferturile de finală s-a decis la Vancouver, pe arena BC Place, într-un duel dintre Elveția și Columbia. A fost un meci în care sud-americanii au avut mai mult mingea și au dictat ritmul jocului, însă fără să găsească soluția pentru a-l învinge pe Gregor Kobel.
Prima intervenție importantă a portarului elvețian a venit la șutul lui Gustavo Puerta, expediat de la marginea careului. Replica europenilor nu s-a lăsat așteptată. Fabian Rieder a testat vigilența lui Camilo Vargas, iar câteva minute mai târziu Dan Ndoye a încercat și el să deschidă scorul, însă goalkeeperul columbian a răspuns de fiecare dată. Nici repriza secundă nu a schimbat scenariul.
Cele două defensive au continuat să domine jocul, iar ocaziile clare au fost rare. Nou-intratul Michel Aebischer Sow a irosit o oportunitate bună după o acțiune creată de Ndoye, iar Fabian Rieder a trimis puțin pe lângă poartă dintr-o lovitură liberă.
De cealaltă parte, Columbia a încercat să profite de spațiile lăsate de elvețieni. Luis Suárez a finalizat modest o acțiune promițătoare, iar în prelungirile timpului regulamentar Dan Ndoye a fost aproape să dea lovitura, însă a trimis paralel cu poarta.
Cele 90 de minute s-au încheiat fără gol, iar confruntarea a intrat în prelungiri. În extra-time, Columbia a fost foarte aproape de calificare, atunci când fundașul Jhon Lucumí a lovit bara transversală cu o lovitură de cap. Elvețienii au răspuns imediat, iar Camilo Vargas și-a salvat echipa cu o intervenție excelentă la execuția lui Zeki Amdouni.
Totuși cea mai mare ratare a venit însă în dreptul sud-americanilor. După o degajare greșită a lui Granit Xhaka, mingea a ajuns la Campaz, rămas singur cu Kobel. Columbianul a trimis inexplicabil peste poartă, irosind cea mai mare șansă a meciului. Astfel, învingătoarea a fost decisă la loviturile de departajare. Seria penalty-urilor a început perfect pentru ambele echipe, Juan Quintero și Granit Xhaka transformând fără emoții. Momentul decisiv a venit imediat după aceea.
Davinson Sánchez a trimis în bara transversală, iar Zeki Amdouni a profitat și a dus Elveția în avantaj. Columbia a reintrat în joc după ce Manuel Akanji a șutat peste poartă, însă Gregor Kobel a devenit eroul serii, reușind să apere execuția lui Cucho Hernández.
Cedric Itten a refăcut avantajul elvețian, apoi Luis Díaz a menținut suspansul cu un penalty executat impecabil, însă Ruben Vargas nu a mai greșit. Mijlocașul elvețian a transformat lovitura decisivă și a trimis Elveția în sferturile de finală, unde o așteaptă campioana mondială, Argentina lui Lionel Messi.
Pentru elvețieni este o calificare istorică. Naționala lui Murat Yakin ajunge între primele opt echipe ale lumii pentru prima dată după 72 de ani, punând capăt unei serii de patru eliminări consecutive în optimile Campionatului Mondial. Astăzi turneul final e pe pauză, iar de mâine începe faza sferturilor de finală, cu cele mai puternice opt selecționate rămase în cursa pentru trofeul mondial.
Duelurile de foc din sferturile de finală vor debuta joi, la Boston - cu meciul dintre Franța și Maroc de la ora 23.00. Apoi vineri, la Los Angeles, cu o oră mai devreme de la ora 22.00, ne așteaptă meciul dintre Spania și Belgia. Sâmbătă - la Miami, de la miezul nopții vor juca alte două țări europene, Norvegia și Anglia, iar sferturile de finală se vor încheia în noaptea de duminică spre luni, cu partide de la ora 04.00 dintre Argentina și Elveția.

