Fanii din Turcia știu ce înseamnă fotbal „de poveste”. Mii de suporteri au vizionat partida cu Australia de la Cupa Mondială într-un cadru spectaculos, la Teatrul Antic Antiphellos din Kaș, unde a fost amplasat un ecran uriaș.

Tabloul magnific a fost întregit de răsăritul soarelui, reflectat în apele turcoaz ale Mediteranei. Vizionarea meciului s-a transformat într-o experiență de neuitat, iar cele aproximativ 4000 de locuri au fost toate ocupate, oamenii venind cu propriile scaune. 

Autoritatea pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia a anunțat că acesta nu va fi singurul eveniment de acest fel, Cupa Mondială urmând să ajungă și în alte locații istorice. 

Amfiteatrul Antiphellos a fost construit acum peste 2000 de ani, dar toată atmosfera de poveste a fost stricată de prestația fotbaliștilor. Turcia a fost învinsă neașteptat de Australia cu 0 la 2 și trebuie să ia puncte în următoarele partide contra Paraguayului și Statelor Unite dacă își dorește să ajungă în play-off.