Lautaro Martinez, cel care prin golul său a dus Argentina într-o nouă finală de Campionat Mondial, a dezvăluit ce i-a transmis inegalabilul Leo Messi atunci când selecţionerul l-a introdus în teren, pe final de meci. Încă o dată, cel mai mare jucător din toate timpurile a fost vizionar, anticipând perfect ce urmează să se întâmple.
Argentina a fost protagonista unui come-back de zile mari, răsturnând pe final soarta unei partide în care "three lions" au condus cu 1-0. Campioana mondială şi-a dovedit valoarea cu o ultimă jumătate de oră de excepţie, cu un Leo Messi genial, care nu a marcat, dar a pasat decisiv pentru autorii golurilor, Enzo Fernandez (85), Lautaro Martinez (90+2).
Schimbările lui Scaloni au fost decisive, Rodrigo De Paul, Montiel sau Lautaro Martinez schimbând total faţa jocului, dar, ca întotdeauna, în spatele performanţelor "pumelor" a stat căpitanul Leo Messi, care a ajuns la 13 meciuri la rând cu contribuţii directe la goluri.
Lautaro Martinez, tribut pentru Messi, care l-a făcut eroul meciului Argentina - Anglia 2-1
Leo a făcut din Lautaro Martinez eroul Argentinei, cu o pasă genială, cu dreptul, iar la final jucătorul lui Chivu nu şi-a putut stăpâni lacrimile, emoțiile fiind prea mari. După ce l-a îmbrăţişat plângând pe Messi, vârful lui Inter s-a prezentat la flash-interviuri, unde a vorbit despre genialitatea din spatele căpitanului campioanei mondiale.
"Oamenii văd pasele decisive, driblingurile și magia, dar nu văd ce face Leo cu cuvintele lui. Când am intrat pe teren, s-a apropiat de mine și mi-a spus: "Atacă spațiul dintre fundași. Mergi pe centrări. Continuă să faci asta chiar dacă nu ne iese. Am încercat prima dată și nu a funcționat. L-am privit, și în loc să-mi spună să schimb ceva, a continuat să-mi facă semne să continui să cred. Știa că oportunitatea va veni.
Era 1–1 şi intrasem în prelungiri. Leo s-a uitat la tabelă, apoi m-a privit direct în ochi și a dat din cap. Nici măcar nu a trebuit să vorbească. Știam exact ce voia. Știam sarcina pe care mi-a trasat-o. Asta îl face diferit: el vede jocul înaintea tuturor. Știe unde se va deschide spațiul și îți dă încrederea să-l ataci fără ezitare. Să joci cu el este incredibil pentru că nu creează doar ocazii prin pasele oferite. Creează încredere în fiecare jucător din jurul lui.
La 39 de ani, el încă e cel care conduce Argentina în cele mai importante meciuri, încă decide jocuri și încă ne arată de ce este cel mai mare fotbalist pe care l-am văzut vreodată. Suntem într-o altă finală a Cupei Mondiale pentru că, încă o dată, când Argentina a avut nevoie de cineva care să ne ghideze, Lionel Messi a fost acel om", a fost tributul lui Lautaro pentru cel mai mare jucător care a călcat vreodată pe iarba unui stadion, după semifinala Argentina - Anglia 2-1.
„Din prima zi în care tata mi-a cumpărat prima pereche de ghete de fotbal am visat la acest moment. Copiii, familia sunt aici...acest moment va fi de neuitat | Lautaro Martinez.”

Finala de duminică (22:00) va fi una specială. Nu doar că se întâlnesc trecutul şi prezentul Barcelonei (Messi vs Yamal), dar va fi pentru prima oară în istorie când deţinătoarea Euro dă piept cu învingătoarea din Copa America într-o finală de Mondial, relatează eurosport.ro.


