Gazdele Campionatului Mondial au parcursuri perfecte la ediția de acasă. Canada este deja în optimi, iar Mexicul s-a calificat fără mari emoții noaptea trecută, după victoria cu 2 la 0 obținută în fața Ecuadorului. Startul partidei de pe Estadio Azteca a fost amânat cu o oră din cauza furtunii abătute asupra regiunii.

Chiar dacă s-a anunțat a fi un meci de foc a două naționale arțăgoase pe teren, în realitate Mexicul a dominat. După o serie de ocazii, aztecii au deblocat tabela de scor la mijlocul primei reprize. Marcatorul primului gol de la acest Campionat Mondial, Julian Quinones, a fost lansat în flancul stâng de Alvarado și a șutat fără milă la colțul scurt. Nouă minute mai târziu, columbianul naturalizat de naționala Mexicului și-a trecut în cont și o pasă decisivă. Quinones a intrat în combinație cu Raul Jimenez, care a avut o execuție splendidă.

Jimenez a ajuns la 47 de goluri în tricoul naționalei Mexicului, fiind la cinci reușite distanță de cel mai bun marcator din istoria aztecilor, Chicarito Hernandez. Prestația gazdelor i-a exasperat pe ecuadorieni. Sud-americanii nu au mai putut face nimic, au reușit un singur șut pe spațiul porții până la final de meci, iar căpitanul Mexicului, Montes, a avut cele mai mari ocazii în decurs de un minut la mijlocul reprizei secunde, când s-au executat două cornere. 

În ultimele minute ale partidei, frustrarea a atins cote maxime în tabăra sud-americanilor, care veneau după victoria răsunătoare din ultimul meci al grupelor în fața Germaniei. Starul de la Arsenal Londra, Piero Hincapie, s-a certat cu Santiago Gimenez și i-a reproșat ceva acoperindu-și gura. Conform noilor protocoale FIFA, Slavko Vincic a fost chemat la monitorul VAR și l-a pedepsit cu eliminarea pe Hincapie.

„ Numărul 3 și-a acoperit gura. Decizia este cartonaș roșu. ”

Mexic s-a impus cu 2 la 0 și s-a calificat în optimi. Elevii lui Javier Aguirre visează să repete cele mai bune rezultate din istorie la Campionatul Mondial, sferturile în 1970 și 1986, ediții la care aztecii au fost, la fel, gazde.