Belgia a reușit cea mai incredibilă revenire la acest Campionat Mondial. Elevii lui Rudi Garcia au fost conduși cu 2 la 0 de Senegal, iar scorul ar fi putut căpăta proporții și mai mari. Însă, în decurs de câteva minute, pe final, belgienii au egalat și au trimis duelul în reprizele de prelungiri, la sfârșitul cărora au beneficiat de un penalty victorios.

Senegalul a avut o prestație solidă la Seattle, reușind să surprindă Belgia în multe momente. Africanii au mizat pe incursiuni rapide și centrări, iar una dintre ele a dus la golul din minutul 25. Sadio Mane a trimis mingea în careu, Sarr a reluat în bară, iar Habib Diarra a reacționat excelent și a deschis scorul. 

Belgia a încercat să reacționeze până la pauză, dar tot „leii din Teranga” au fost mai periculoși, Mane luând la țintă cadrul porții în minutul 37. Senegal i-a dat mingea Belgiei până la pauză, după care a început tare actul secund. Ndiaye și Diarra au trecut pe lângă gol. 

În schimb, Ismaila Sarr a recepționat pasa perfectă a fundașului Niakhate și a făcut 2 la 0, semnând al patrulea său gol la turneul final.

Senegalul, cu o mulțime de jucători în cele mai tari campionate ale lumii, părea că se îndreaptă spre o victorie fără emoții. Mai ales că în tabăra Belgiei s-a făcut simțită presiunea uriașă. Căpitanul Tielemans s-a luat la ceartă cu Trossard în timpul pauzei pentru hidratare, coechipierii fiind despărțiți. 

În disperare de cauză, antrenorul Rudi Garcia a făcut patru modificări până în minutul 63. Au ieșit vedetele De Bruyne, Doku, De Ketelaere și Vanaken intrând Romelu Lukaku și jucători mult mai puțin cunoscuți publicului: Raskin, Lukebakio și Moreira. Se pare că modificările au dat roade. Lukaku a început să hărțuiască defensiva adversă, iar în minutul 86 a înscris din pasa lui Meunier. Peste alte trei minute, portarul Senegalului Mori Diaw, care a luat locul lui Edouard Mendy, absent din cauza unei accidentări s-a făcut de râs.

Goalkeeper-ul a gafat nepermis, iar căpitanul Youri Tielemans a egalat din centrarea lui Trossard, pe care îl certase câteva minute mai devreme. Timpul regulamentar s-a încheiat la egalitate, așa că au urmat prelungirile. Fiecare națională a avut cel puțin o tentativă bună de a smulge victoria. Ndiaye a trimis balonul la colțul lung, după care Lukebakio a șutat puternic în transversală. 

Momentul-cheie a venit în minutul 119. Tielemans a căzut în careu, iar arbitrul a oprit meciul pentru a verifica faza în camera VAR. Într-un final a fost dictat penalty, iar toate încercările senegalezilor de a-și destabiliza adversarii nu au dus la nimic. Tielemans a șutat cu sânge rece de la punctul cu var și a smuls victoria cu 3 la 2.

Cei din Senegal au trăit o nouă dramă, după cea din finala Cupei Africii tot în acest an, când au câștigat la limită, dar au fost lipsiți de victorie la „masa verde”, pentru că părăsiseră terenul la un moment dat în semn de protest. Mane și compania pleacă acasă, în timp ce Belgia merge dramatic în optimi.