Craciunul vine cu un val de bucurii pentru familia Radean din Cioresti. Dupa ce casa lui Vasilica, Petrica si a lui Ionel a fost umpluta cu daruri, un om de afaceri din Chisinau a decis sa le asigure o iarna cu caldura nu doar in suflete, dar si in locuinta. De cateva zile, muncitorii schimba acoperisul casei, care era gaurit. Copiii spun ca toate dorintele lor au fost auzite si indeplinite de oameni marinimosi. Ramane sa devina realitate si cel mai important vis – ca mama lor sa se faca bine.
Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV: “Casa familiei Radean se schimba vazand cu ochii. Acoperisul vechi si gaurit a fost dat jos de muncitori, care promit ca pana la sfarsitul acestui an vor pune altul nou. Iar in spatele casei se construieste o baie pentru Vasilica, Petrica si Ionel.”
In scurt timp, vantul nu va mai suiera prin podul casei. Iar cei trei frati vor putea face bai fierbinti intr-o cada spatioasa.
“Acolo va fi masina de spalat, veceu, cada.”
Cu ochii in lacrimi, Viorica face cercuri in jurul casei sale si spune ca totul ii pare un vis.
Viorica RADEAN, MAMA: “Face o baie, o bucatarie. Nici nu-mi vine a crede. Pentru mine e un vis.”
Acum doua saptamani, cand lansam campania Daruiesti si Castigi, femeia nici nu isi imagina cat de mult se va schimba viata ei intr-un timp atat de scurt.
Valeria CAPRA REPORTER PRO TV: "De cand starea Vioricai s-a agravat, grijile in aceasta familie se tin lant. Iarna nu asteapta, iar anul acesta ii va prinde cu un acoperis mai gaurit, din care ploua si ninge in casa.”
In aceste saptamani, vizitatorii nu inceteaza sa le paseasca pragul casei cu daruri pentru cei trei frati. Iar cand se intorc de la scoala, baietii sunt mereu asteptati cu de toate.
Astazi un om de afaceri din Chisinau, care si-a luat angajamentul sa repare casa, le-a umplut pragul locuintei cu daruri.
“- Cine a venit?
- Mos Craciun, cu multe cadouri.”
“- Acestia sunt ai mei.
- Ai mei.
- Uite, Vasile. Sunt ai mei, Vasile. Uite. Ei, hai.
- Sunt pentru mine.”
Baietii s-au ales cu cizmulite noi pentru fiecare, ghiozdane, haine, jucarii si dulciuri. Daruri sunt atat de multe, incat sub cei doi brazi impodobiti in casa familiei Radean nu mai este loc.
“Tot trebuie sa scot de aici? Geanta, uite cate cutii, huh.”
Copiii, bucurosi, spun ca au primit tot ce si-au dorit, ramane doar...
Vasile RADEAN, 12 ANI: “Sa fie mama lecuita, altceva…”
Viorica RADEAN, MAMA: “Ma voi vindeca si imi voi creste copiii mai departe.”
Omul de afaceri care si-a propus sa schimbe nu doar casa familiei Radean, dar si curtea a preferat sa nu-si divulge numele. Datorita oamenilor care nu au ramas indiferenti la necazurile celor trei frati, Viorica spune ca nu va ceda si va lupta pentru a-si vedea copiii mari.
Destinele celor trei familii din cadrul campaniei Daruiesti si Castigi, care au nevoie de ajutorul nostru, inca pot fi schimbate. Impreuna putem face minuni pentru familia Radean, Puscas si Macovei. Datele le puteti gasi pe site-ul protv.md, dar si pe retelele de socializare ale PRO TV Chisinau.

