Cantareata Andra si vedeta Pro TV Catalin Maruta au devenit, miercuri dimineata, parintii unui baietel care a primit numele David, informeaza postul de televiziune.


Ziua de 16 martie este cu siguranta una dintre cele mai fericite pentru Andra si Catalin Maruta. Cei doi au devenit parinti, miercuri dimineata, cand s-a nascut David, primul lor bebelus.

Mostenitorul aMarutelor a venit pe lume în jurul orei 10.30, la maternitatea Regina Maria, si a primit nota 10 la nastere. David are o greutate de 3,760 kilograme si o lungime de 54 de centimetri si este deja vedeta familiei.

"Este una dintre cele mai fericite zile din viata mea", recunoaste Catalin Maruta, care aproape ca nu îsi mai gaseste cuvintele de fericire. "Nu am crezut niciodata ca pot exista astfel de sentimente, ca poti simti o bucurie atat de mare. Cand mi-am vazut pentru prima oara copilul si l-am luat în brate, am simtit ca mi se înmoaie picioarele. Este un sentiment de nedescris", a adaugat emotionat prezentatorul emisiunii " Happy Hour" de la Pro TV.

Atat bebelusul, cat si proaspata mamica se simt foarte bine. Toti prietenii si colegii s-au bucurat alaturi de fericitii parinti, iar colegii de la "Happy Hour" i-au pregatit deja lui Catalin Maruta surprize la care nici nu viseaza pentru editia de miercuri seara a emisiunii, prima pe care o va prezenta în calitate de tatic.

David este primul copil al familiei Maruta, însa Andra si Catalin au declarat în repetate randuri ca îsi doresc mai multi copii. Cei doi s-au casatorit în 2008, pe 23 august, la Targu Jiu, chiar de ziua Andrei.