Inainte sa fie anuntat palmaresul festivalului de la Venetia, s-au detasat doua filme favorite: lungmetrajul "Birdman", cu Michael Keaton in rolul principal, si documentarul "The Look of silence".

Pana sa afle la cine ajunge Leul de Aur, cinefilii s-au mai bucurat de cateva experiente memorabile. Chel, cu mustata si un tatuaj neobisnuit pe scalp, James Franco a atras toate privirile la Venetia. Nu este o schimbare voluntara de look, ci dovada ca actorul este in mijlocul filmarilor la un nou scenariu.

James Franco si-a sacrificat podoaba capitara pentru rolul din pelicula "Zeroville", unde aduce la viata un individ obsedat de filme, in Hollywoodul anilor '70 si '80. O mustata falsa, un tatuaj temporar pe scalp infatisandu-i pe actorii Elizabeth Taylor si Montgomery Clift, ochelari de soare si o camasa adanc descheiata au completat lookul bizar. Nimic nu a fost la intamplare. Actorul a profitat de prezenta la festival pentru a filma cateva scene.

Descris drept un cineast "vizionar", Franco a fost distins la Venetia cu premiul pentru intreaga activitate de regizor, producator si scenarist. Actorul isi promoveaza in laguna si unul din ultimele proiecte, o adaptare dupa romanul "Zgomotul si furia", de William Faulkner, despre decaderea unei famili de aristocrati din sudul Statelor Unite.

La randul lui, Ethan Hawke si-a promovat vineri seara al doilea film inclus in competitia festivalului, pelicula "Good Kill", despre un operator de drone militare. Suava January Jones da viata sotiei din film a lui Hawke.

Cat despre palmares, pana in utlima clipa, sansele cele mai mari la trofee le au doua filme cat se poate de diferite. Pe de o parte, pelicula "Birdman" a mexicanului Alehandro Gonzalez Inarritu, o comedie neagra despre un actor cazut in uitare, dupa ce in trecut se bucurase de glorie datorita super-eroilor interpretati.

Daca Birdman e febletea publicului, in schimb, favoritul criticilor ramane documentarul cutremurator "The look of silence", in care americanul Joshua Oppenheimer da cuvantul victimelor epurarilor anti-comuniste din Indonezia anilor '60.