Managerul hip hop James Rosemond, barbatul despre care se crede ca a orchestrat o tentativa de asasinat la adresa celebrului Tupac Shakur, a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru trafic de droguri.

Acesta a fost gasit vinovat de folosirea casei sale de discuri drept paravan pentru o afacere de trafic de cocaina in valoare de 11 milioane de dolari pe an, potrivit Daily Mail.

In varsta de 47 de ani, Rosemond a lucrat cu artisti celebri, printre care Jay Z si Sean Combs.

James Rosemond a fost multi ani suspectat ca, in 1994, a platit un hot pentru a-l impusca pe Tupac Shakur.

Acesta din urma a fost impuscat de cinci ori, insa a supravietuit.

Atacul s-a soldat cu un razboi intre gastile de pe Coasta de Vest si Coasta de Est, razboi ce a culminat cu asasinarea lui Tupac, in 1996, in Las Vegas, si cea a lui Notorious B.I.G. din 1997, in Los Angeles.