Designerii BMW s-au tinut de cuvant si au prezentat un nou concept sport. Acesta reprezinta omagiul adus unui model care a facut istorie in motorsport in anii 70. Noul automobil a fost prezentat în Italia.

Printre studiile de design si cele mai frumoase exemplare auto expuse la un eveniment dedicat conceptelor si masinilor vintage, producatorul bavarez a venit cu noul BMW 3.0 CSL Hommage Concept. Datorita constructiei ultrausoare inteligente si a materialelor moderne, conceptul aduce caracterul modelului initial in secolul XXI, pe care il prezinta intr-o forma noua si interesanta.

Daca materialul preferat pentru BMW 3.0 CSL in anii 70 era aluminiul, astazi vorbim de fibra de carbon sau plastic ranforsat cu fibra de carbon. Aceste materiale sunt si mai rezistente, si mai usoare decat aluminiul. Iar masina expusa utilizeaza aceste materiale high-tech din belsug.

In materie de design, BMW 3.0 CSL Hommage este o viziune de atletism pur. Caroseria alungita incepe cu deflectoare de aer specifice, pasaje puternice ale rotilor si spoilere proeminente pe acoperis si in spate. Deflectorul de aer din fata contribuie la ventilarea compartimentului motor, in timp ce aripile de pe rotile spate asigura debitul optim de aer in jurul automobilului. Retrovizoarele laterale mici contribuie la reducerea suplimentara a rezistentei aerodinamice. Spoilerul spate mare creste forta de apasare asupra puntii spate propulsoare, astfel ca imbunatateste transmisia puterii.in partea frontala se remarca grila radiatorului, care este una inalta, ca amintire a stilului vertical al grilei din anii 70. Dimensiunea si profunzimea spatiala a acesteia simbolizeaza puterea motorului cu sase cilindri dispusi in linie. La interior, toate elementele sunt cele absolut necesare. Fiecare componenta are un design de inalta calitate, dar si o functie structurala sau pentru condus.

Sursa: digi24.ro