Michelle English, de 33 de ani, este de profesie asistenta sociala si fusese angajata sa aiba grija de Jean Robson, o batrana de 83 de ani.

Nepotul batranei a banuit insa ca era ceva in neregula cu ingrijitoarea si a montat o camera de supraveghere.

Incidentul a avut loc in locuinta femeii, din Huntly, Aberdeenshire, scrie Daily Mail.

Nepotul ei a montat in sufragerie o camera de supraveghere, ca sa vada ce face asistenta atunci cand crede ca nu o vede nimeni.

Banuia ca femeia fura bani din casa. Asa cum se asteptase, a vazut cum Michelle lua bani chiar din poseta batranei.

“Am fost dezgustat sa vad cum fura banii unei femei batrane si vulnerabile. Dar ma bucur ca am prins-o”, a declarat nepotul lui Jean.

Michelle a fost data in judecata si a trebuit sa-si recunoasca fapta. A fost obligata sa achite o amenda de 100 de lire sterline si sa presteze 140 de ore de munca fara plata.