Universitatea de Medicina a luat o decizie finala in cazul pozelor postate pe internet, in care apare Olga Avram.


Astfel, institutia nu va retrage titlul de Miss Medicina, acordat Olgai Avram. Asta au decis organizatorii concursului, ieri, in cadrul unei sedinte la care a participat atat Miss desemnata, cat si pretendentele la titlu.

Organizatorii, care au luat aceasta decizie, afirma ca cele mai multe dintre pozele postate nu-i apartin viitoarei farmaciste. Insa, in cele in care apare tanara „nu prezinta temei pentru retragerea titlului.” Mai mult, organizatorii spun ca juriul atrage atentia doar la prestatia din timpul concursului, nu si la viata personala a participantelor.


In comunicatul de presa, emis de Universitate, se mai mentioneaza ca „pozele nu au fost preluate de pe paginile de socializare personale ale participantei, iar persoana care le-a difuzat a avut scopul de a defaima imaginea castigatoarei si, nu in ultimul rand, a institutiei”, iar Olga Avram a declarat ca va depune o plangere pentru ca i-a fost „stirbita imaginea”.



Olga Avram a fost desemnata Miss Medicina acum trei zile. Aceasta este sudenta in anul 4, la Facultatea Farmacie.