Rusia va fi reprezentata la Eurovision de un grup de ...bunicute. Un cor din Udmurtia va interpreta o piesa in engleza. Trupa Buranovskie Babuski a reusit sa castige finala nationala, devansandu-i pe Dima Bilan si Timati.
Aceasta trupa va reprezenta Rusia la concursul international Eurovision. Buranovkie Babuski vor interpreta piesa pop Party For Everybody, chiar daca pana acum au cantat doar creatii folclorice. Cele 6 batranele au luat un punctaj maxim, iar publicul le-a aplaudat in picioare.
Trupa este dintr-un sat din Udmurtia si a aparut in atentia publicului anul trecut, la preselectia nationala Eurovision. Batranelele au invans alti 24 de concurenti. Pe locul doi s-a clasat duetul Dima Bilan si Iulia Volkova, solista din trupa Tatu.
Infrangerea duetului a fost un adevarat soc, comenteaza presa rusa, intrucat cei doi erau marii favoriti. Pozitia a treia a fost ocupata de Timati si Aida, o interpreta de opera.
Anul acesta, concursul Eurovision se va desfasura la Baku, Azerbaidjan. Armenia a anuntat ca nu va participa din motive politice. Asta pentru ca un soldat armean a fost ucis recent de un lunetist din Azerbaidjan, la frontiera dintre cele doua state. Eurovision 2012 se va desfasura in perioada 22-26 mai.


