Caravana "Romanii au talent" ajunge pentru prima oara la Iasi. Moldovenii sunt asteptati la preselectiile pentru super show-ul de la ProTV marti, 13 septembrie, incepand cu ora 10:00 la Complex Grand Traian din Iasi.

Majorete, fanfare, coruri, trupe de umor, trupe de teatru de papusi, magie, clovni, circ, gimnastica ritmica, acrobatica, barmani, dresori de animale sau jonglerii cu biciclete, toti cei care au un talent ascuns si vor sa-l scoata in evidenta, sunt bineveniti la preselectie. 

Indiferent de varsta, ocupatie sau aptitudinile pe care le au, oricine poate intra in cursa pentru marele premiu de 120.000 de euro si titlul de cel mai talentat roman.

Moldova a oferit in sezonul trecut unele dintre cele mai mari si placute surprize. Concurentii Tatiana Ilescu sau Aliona Duminica au ajuns pana in semifinale, motiv pentru care juriul emisiunii se asteapta ca si de aceasta data sa fie la fel de surprins. Inscrierile pentru preselectii au loc pe site-ul romaniiautalent.ro, dar cei doritori sa devina concurenti se pot inscrie si direct in locatie.